Thursday, February 10, 2011

…metrou…

Nu m-am vindecat de metrou, nu cred că mi-ar plăcea asta.

În dreapta mea, la vreo patru scaune distanță, cineva citește o carte. Mă aplec, încercând să descifrez titlul. Nu mă mai gândesc ce ar putea interpreta fata de lângă mine, care, tresărind îmi aruncă o privire înciudată. Îmi dau seama ce se întâmplă și abandonez descifrarea titlului înroșindu-mă până în vârful urechilor. Ea vede asta și îmi aruncă un zâmbet triumfător.

“urmează Obor cu peronul pe partea dreaptă”

În fața mea, un domn îmi atrage atenția. Are o șapcă albastră trasă pe ochi. E neras iar barba lui albă contrastează puternic cu roșeața denaturată a feței. Pare a fi genul tipic de alcoolic, cu trăsături grosiere și ochi injectați. Ține pe genunchi o geantă neagră, îmbâcsită de praf. Observ cum scoate din buzunar o cărticică mică, cu pagini soioase. O deschide și începe să citească. Nu se poate concentra. Citește preț de câteva clipe, apoi își ridică ochii privind speriat în jur, de parcă s-ar teme de ceva.

“Poate e o carte de rugăciuni” îmi zic, și încerc să schițez un zâmbet încurajator. El trece cu privirea peste mine fără a mă vedea.

“urmează Ștefan cel Mare cu peronul pe partea stângă”

Lângă ușile din capătul vagonului, ținându-se ferm de o bară, stă o fată cu părul negru și drept. Are un breton puțin cam lung, și-l poate atinge cu genele. În mâna liberă ține o hârtie, ce pare a fi o rețetă de la medic. E sigur plecată în alt spațiu sau timp. Din când în când, ridică mâna cu care ține rețeta și începe să roadă unghia degetului arătător. Ochii ei mari, migdalați exprimă ceva nedefinit, pun o întrebare pentru care nu s-a găsit încă răspuns…

“urmează Piața Victoriei cu peronul pe partea stângă”

Îmbulzeală. Peisajul se schimbă.

Un tip acoperit de buzunare, ține în spate un rucsac uriaș. Caută cu niște ochi veseli și iscoditori, un loc în care să se așeze. Îl găsește și se îndreaptă cu pași mari într-acolo. Se așează fără a-și da rucsacul uriaș jos. Am impresia că doar rucsacul atinge bancheta, și mă mir cum de poate sta așa. În cap are o claie de păr, lung și prins cu un elastic bleu-marin. Are o înfățișare anti-orice. În cele din urma coboară la Gara de Nord, acompaniat de privirea dezaprobatoare a unui bătrânel simpatic.

Cobor la Crângași și urc scările spre peronul tramvaiului. Sus, o ghidușă mă îmbie cu ghiocei. Refuz ca de obicei. Poate o să vină un timp când nu voi mai refuza…

6 comments:

  1. Frumoasa descriere, m-ai facut sa simt ca eram si eu in metroul ala si ca vedeam tot ce se intampla. Extraordinar. (DnTZ)

    ReplyDelete
  2. Spirit ascutit... de observatie... Bravo!

    ReplyDelete
  3. mai sunt in metrou si oameni care te pot desrie si te pot pune pe internet...macar astora le pasa, ca lumea nu te priveste, si chiar cand te priveste te ingheata :)

    ReplyDelete
  4. This comment has been removed by the author.

    ReplyDelete