Mașina oprește
greoi în stație. E frig. Mă așez pe un scaun gri. Lângă mine o doamnă și cotul
ei în coastele mele. Ating geamul și închid ochii. Cândva citeam cărți cu piei
roșii și prerii nesfârșite.
Timp.
Mișcare. Viață. Amintiri.
Realizez că
sunt aproape devenit. Habar n-am cum s-a întâmplat.
Încă o
tanti. Are capul aplecat într-o parte și privește fix pe lângă urechea mea
dreaptă. Aud o conversație telefonică. Două minute; un sirop de calitate atât
de proastă încât atinge geniul. Îmi propun să nu privesc într-acolo. Am reușit,
dar mi-a părut rău.
Câteodată
pot simți bucăti din trecut. E frumos până apare dorința unui prezent acordat
trigonometric.
Îmi sprijin
capul de geamul mare. Aș da orice pentru o gumă turbo.