…și dintr-o
dată condensul a început să picure. Grozav miros străzile chiar înainte de a
începe să ningă. Câteodată ceața acoperă nopțile dintr-o pudică toană astrală.
Atunci visele țin mult deși ajung spre dimineață.
Caraghios,
netot dar cuminte, versul știrb al unei melodii vechi mi se agață lasciv de
ureche. Mă amestec prin trotuare umede și citesc sinistrele fețe ale celor pe
care nu-i voi mai vedea vreodată. Ciudat că între trecători plutește o
misterioasă relație, de parca întersectarea lor ar ține loc de ” bună ziua”.
Câteodată
mă afund în achiziția unor impresii ce atrag doar prin lipsa de sens, direcție
și fond. E libertate în prostie.
Mă întorc
condamnat printre trecători. Cenușii, cu paltoane lungi ori geci lucioase, cu
capete vârâte între umeri, priviri piezișe și buze strânse…