Monday, July 26, 2010

...spontan...

Deschid ochii de mai multe ori dimineața. Mă dau jos din pat abia atunci când, nu mai reușesc să prelungesc somnul dinaintea deșteptării, somn ce-mi produce o plăcere agonizantă. Privesc în jurul meu și descopăr obiecte cu a-l căror uz sunt familiarizat; ele și-au făcut obiceiul de a mă arunca cu brutalitate într-un vârtej de amintiri, devenind ulcele de ținut timpul vâscos și tulbure.

Boxele negre care tulbură liniștea camerei într-un mod aproape decent, sunt acoperite de un strat subțire, abia perceptibil de praf și de picături foarte mici de vopsea albă. Îmi vin gânduri subțiri în cap, dar alung în pădurea rătăcirilor fără rost. Dau pe radio și-mi propun să scriu ceva spontan. Sunt la al șaselea rând și deja îmi vine greu să cuprind înțelesul celor mai banale lucruri. Mă gândesc la cât de ușor mi-ar fi să scriu legat la ochi. Mă amuz, dau un telefon și mă întorc la scris.

Pe când dormeam, în cameră a pătruns vorbind la telefon, A Jr. contribuind la creșterea coeficientului muzical al camerei: a adus orga,chitara și flautul. În sfârșit o să scap de iluzia unei încăperi mari, toate își vor reocupa locul de dinainte și voi răsufla ușurat. Nu știu de ce am ideea asta în cap, fiind perfect conștient că, o camera mare nu e adevărat mare până nu ai umplut-o cu tot felul de lucruri, iar o cameră mică nu va părea mare chiar de o vei ține totdeauna goală.

Citesc din Biblie câteva versete. Ma gândesc cât de placut e să-ți faci un obicei din asta. “Noi răsturnăm izvodirile minții”-sunt atât de fascinat de această afirmație încât gândurile mele își iau liber. Îmi revin, iar dorința unei ordini de natură divină în mintea mea, se acutizează.

De cele mai multe ori, dorințele dor. De cele mai multe ori sunt îndeajuns de absurde pentru a ne crea spaimă și îndeajuns de înălțătoare pentru a ne transforma în niște necredinciosi. Se întâmplă să transform verbul a dori într-un sinonim al verbului a încerca, pentru ca mai apoi, “a dori” să devină o marcă a neputinței și nereușitei. Odată ajuns aici, când vei spune : “doresc sa trec pe la tine” spui de fapt “e imposibil să trec pe la tine”.

Pentru mine a fi spontan e o povară, și mă opresc din scris înainte de a apuca să-mi mai doresc ceva….

Wednesday, July 21, 2010

...lecții de la o mochetă murdară...

mocheta neagra, înțesată de pete albe de vopsea, scrâjnește de fiecare dată când o mângâi cu peria aspră.
parca i-ar place să rămână așa...murdară.
o curăț cu prețul unei răsuflări sacadate și a unei asudări ca în desenele animate.

Oare cum se simte Dumnezeu, curățându-mă în fiecare zi ?

....nimic nu m-ar putea defini mai bine decât înfrângerea. Abund în ea. O răsfăț. Mă surprinde de fiecare dată nepregătit, chiar de eu, o privesc deschis, încrezător în propriile-mi forțe. Nu-mi doresc nimic altceva decât să scap de blestemul încrederii în propriile-mi puteri.

E teribil de greu să realizezi că nu ai fost creat pentru a umbla, crea, acționa de capul tău, încordându-ți mușchii pentru impresie artistică.
E teribil de trist să fii mereu înfrânt doar pentru că, uiți a-ți citi propriul manual de utilizare...
E teribil să cazi, să fii umilit, să plângi, să-ti repugni la modul absolut, iar la urmă, ca în filmele proaste care ies direct pe DVD, să nu-ți înveți lectia și să repeți la nesfârșit aceleași sublime greseli.

O zi bună e ziua în care nu ai uitat nici măcar pentru o clipa că doar cu Dumnezeu poți aspira la iesirea din praf și pulbere.
O zi proastă începe atunci când, primul gând ți se duce oriunde, numai spre Cer nu.

Sunt momente însă când, simți aproape fizic cum El, trage de tine, te smulge din noroi și te asează acolo unde poți fi în siguranță.
Azi mi-am început mai mult decât prost ziua. Pe când meditam la cât de ușor e să te duci la fund, cel mai bun prieten și-a făcut simțită prezența printr-un mesaj pe telefon. A fost de ajuns.

Nu merit ca Dumnezeu să tragă de mine. Nu merit tot ce am de la El. Cu toate astea, mai mult decât orice, simt valurile iubirii Sale.

Monday, July 5, 2010

...găoacea cu gânduri...

Într-o mașină albastră, el conduce iar ea ține picioarele cocoțate pe bord și citește cu glas tare dintr-o carte, e la ultimele file.

Plouă cu stropi cât pruna și în mijlocul norilor negrii strălucește frenetic soarele.

Ating limita acumulării de cunoștințe și îmi simt creierul mirosind a fum.

Dezgust, copleșire, adorare, dezgust, scârbă, uimire, groază, mister, dorință, speranță, neputință, lene, voință, încrâncenare, deziluzie.

Căruța mea de sentimente a pierdut a treia roată, devenind un biciclu anemic, fără pedale, ce coboară în vale…

Mă rostogolesc în somn la fel ca atunci când eram în fașe. Ciudată treabă că, ăsta e cam singurul lucru constant din viața mea.

Afară e soare, cald, vară.