Tuesday, December 20, 2011

XY-vis


XY urcă în singura cameră de la etaj care putea fi folosită și care îi servea de dormitor. Ajungea aici destul de rar pentru că de ceva timp nu mai putea să asocieze noaptea cu somnul. Azi însă, după vizita neașteptată, surescitat și incapabil de gânduri limpezi voia să doarmă, să se odihnească. Spre încântarea sa, adormi repede.

Barca înainta ușor, săltând jucauș peste valuri. Vântul sufla puternic și cât se poate de favorabil direcției de navigare, iar mica velă, umflată, făcea să scârție singurul catarg al zglobiei ambarcațiuni. La cârmă, un câine uriaș, galben, cu urechi pleoștite și un trabuc gros în gură. Din când în când ducea la ochi un ochean lung și privea undeva în zare plescăind satisfăcut din buze. Așa făcu și acum, numai că, de data asta plescăi și scăpă pe gât trabucul fumegând. Începu să tușească și să mormăie înjuraturi teribile. Continuă așa o vreme, apoi se liniști întorcându-se la starea de dinainte. Undeva în față, o limbă de pământ începuse să se zărească…

Pe un dâmb, la umbra unui palmier pitic, întins pe un pat improvizat din tot felul de frunze și crăci, un motan dungat cu o ureche lipsă și mustăți lungi, rostogolea de colo colo un ghem de ață.

-cine ești?

-cum adică cine sunt? Ce-ți veni?

-uite așa…dacă tot suntem blocați pe insula asta, aș vrea să știu cine ești!

-bine măi, dar sunt trei ani de când ne știm, cam mult ți-a luat să-mi pui o astfel de întrebare!

-îmi răspunzi sau nu?

-îți răspund. Mă cheamă Ghem. M-am născut în Brazilia, în copilărie  mi se tot spunea că am un destin măreț, că voi ajunge într-un palat și acolo voi trăi în huzur și pofte, așa că am început să cred că la mine, norocul și-a făcut cuib. Numai că, într-o noapte m-am trezit ud, zăcând pe o plajă, departe de palat, huzur și pofte!

-vai măi Ghem, dacă aș fi știut, altfel ar fi fost traiul nostru! De ce nu mi-ai spus lucrurile astea? De ce ai așteptat să te întreb?

-pentru că eu nu vorbesc neîntrebat, la fel cum nici nu mă mișc de nu sunt mișcat.

-ei acuma…

-...

-adică toate conversațiile noastre au fost de fapt întrebări de-ale mele?

-da.

-iar răspunsurile…răspunsurile tale, ce au fost?

-întradevăr! Ce au fost?

Exact atunci, o mică barcă lovi țărmul făcând catargul să geamă zgomotos. Motanul dungat ciuli singura ureche și privi atent cum un câine galben, uriaș, se apucă să tragă barca pe nisip, apoi deschide o ladă mare din lemn de unde scoate un fes marinăresc și o carabină. Câinele își puse fesul și își agăță pe umăr carabina. 

-Hei! Tu de colo! Stai așa! Motanul începu să strige din toți bojocii spre câine.

În loc de răspuns, simți șuierând un glonte aproape de propria-i scăfârlie. Se gândi amuzat că de n-ar fi avut dinainte o ureche lipsă, acum sigur ar fi avut una. Începu să râdă puternic și dispăru într-un desiș stufos, rostogolind ghemul  de ață în urma sa.




Sunday, December 18, 2011

december child

december child