Wednesday, June 15, 2011

15

Merg pe trotuar spre stația de metrou Petrache Poenaru. Citesc dintr-o carte. Îmi place treaba asta, mai ales că găsesc destul de ușoară orientarea după umbrele trecătorilor astfel încât să nu iau în brațe pe nimeni. Azi însă e mai special. Sunt amețit de-a binelea și-ncep a nutri o ciudată compasiune pentru cei aflați în beție, probabil pentru că n-am fost niciodată beat. Pe umăr duc cele necesare pentru întocmirea licenței, în urechi căștile sună ceva trist și citesc, citesc și merg.

Afară e soare, iar paginile cărții sunt de un alb aproape supărător. Mai am un pic și ajung la metrou, acolo e răcoare și bine.

Deodată ceva mă lovește în plin, o cască îmi sare din ureche iar cartea îmi scapă din mâini așezându-se dizgrațios pe asfalt. Mirat, privesc înapoi și văd doi tipi alergand. Unul dintre ei îmi aruncă o căutătură peste umăr. Citesc în ochii lui o adâncă mulțumire de sine. Mă aplec să iau cartea de jos. De pe copertă, autorul în straie călugărești mă privește înțelegător. Ca prin farmec, revolta care-mi făcuse stomacul ghem se risipește…