Saturday, July 16, 2011

L.J- Domnul Popescu_1

…adică toate lucrurile mustesc de neprevăzut și se ascund în adâncimi plasate la vedere. Cumva toate lucrurile astea despre care îți vorbesc par simple, dar dacă din cine știe ce accident te oprești să analizezi, nu numai că nu vei înțelege, dar te vei simți copleșit, strivit de incapacitatea ta de a le cuprinde profunzimea…

…cât despre oameni, ei sunt aproape la fel ca tine, cred cu disperare în unicitatea lor fără a avea habar că treaba asta îi transformă din indivizi în masă. Oamenii unici apar rar, mor repede și nu acceptă niciodată ceva ce nu li s-ar cuveni. Unicitatea are legatură cu refuzul recunoașterii și necredința în valori proprii oarecare, pe când banalul se înalță pe caracterul unuia deplin conștient de atuurile sale. Vezi tu, atât timp cât te vei vedea îndeajuns de mic încât să nu te vezi deloc, îți vei putea dedica viața descoperirii de sine…

Domnul Popescu descoperise odată cu iesirea la pensie, pasiunea pentru lectură. Inițial nu-l atrăgea decât ideea umplerii timpului cu ceva, apoi spre surprinderea sa, se trezi acaparat, captivat de rândurile scrise pe paginile cărților din bibliotecă. Soția sa le strânsese și le citise cu un devotament care de cele mai multe ori îl scotea din sărite. Acum însă înțelegea. Pe balconul lui Little John, reușea să vorbească în voie, de multe ori mirându-se de ce auzea ieșind din gura sa. Era ca și cum gândurile sale scăpaseră din lațul exprimării ortăcești care-l caracterizase mai toată viața. Little John îl asculta, îl înțelegea și din când în când îl contrazicea doar de dragul de a exploata o idee care-i plăcuse.