Saturday, June 30, 2012

oraș



Un trotuar. Nu are borduri peste tot și din când în când, o groapă, șanț sau altă formă urbană de relief încearcă să-l ducă departe de ceea ce se vrea a fi. Ajungi să-i cunoști neajunsurile și să-i îndrăgești imperfecțiunile…nu ar fi cazul să te sperii, asta înseamnă doar că poți ajunge acasă pe întuneric fără a-ți juli genunchii.

Într-un anume colț de stradă, șade într-o rână o cabină telefonică. E albastră și mai are un singur geam care deși spart, nu pică pentru că e ținut de zecile de anunțuri și afișe lipite claie peste grămadă. Înăuntru o mică tejghea și un panou gri pe care poți observa ușor locul unde acum ceva timp stătea agățat un telefon. Un dreptunghi de un jeg mai curat.

Vânzătorul de caise. Are un cântar cu cârlig și e un psiholog desăvârșit. Privire pătrunzătoare, gesturi sigure și voce calmă, convingătoare. A învățat tipurile de clientelă. La el întotdeauna kilogramul va cântări mai mult pentru domnu’ care are cămașa vârâtă în pantaloni și pantofi în picioare, îi vorbește cu dumneavoastră și salută când pleacă. Nu pentru că astea ar conta, ci pentru că știe că un astfel de om îi verifică cântarul.