şi dacă tentativele, ar putea să ascundă
eşecul. şi-ai şti cum să te muţi dintr-o împlinire în alta. şi ai lega
bucuriile, le-ai împleti şi ai rămâne într-o atârnare consternată descoperind
că bucuria continuă nu e deloc fericire. ai înţelege că tentativa precede
eşecul, că eşti cu atât mai bun cu cât greşeşti mai mult, că preferi ridul adus
de un suspin repetat dar ferice, în locul unui râset adânc şi lipsit de sens;
doar că, într-un mod complet lipsit de logică, ajungi să faci teribil de des
exact ce nu preferi.
nu că ar fi din cale afară de neobişnuit
să se întâmple aşa; într-o oarecare măsură, omul e definit de această ciudată
modalitate de a-şi înşela propriul eu; câteodată treaba asta se transformă
într-o cale de salvare, profund legată de divinitate.
frumosul. poate cea mai puternică formă
generatoare de atracţie. încadrat pe o paletă atât de întinsă încât de multe
ori se întâmplă ca frumosul unuia să fie urâtul altuia. în bolnăvicioasă
dependenţă de sentimente, trăiri de moment sau închipuiri visătoare. greu de
dedus, greu de descris, greu de generalizat. frumosul a existat ca şi concept înainte ca cineva
să-i fi ales litere şi cuvânt; în absolută armonie cu naturalul. profund
zdruncinat de intervenţiile bruşte, dramatice care deşi par a-i mări
amploarea, îl seacă, transformându-l într-o geneză a plictisului.
actul creaţiei. spaţiul vast dintre
misterul incipient şi epilogul tăgăduit.
omul creat pentru a crea. ori fără a crea, omul pierde poate cea mai
frumoasă asemănare cu divinitatea. actul creaţiei inspiră, adună, zămisleşte
vise. moartea înseamnă absenţa actului creator.
iubirea. catalizatorul decisiv al tuturor
acţiunilor umane. dobândită te transformă, oferită transformă. sfârşit al tuturor pledoariilor,
cine atinge iubirea priveşte viaţa într-un fel atât de simplu încât devine
extraordinar de complex: fie iubeşti, fie nu.