Monday, May 24, 2010

…influențe…

Mihai se îndreptă cu pași siguri spre banca vopsită într-un verde închis, cu scânduri noduroase în care timpul își scrijelise trecerea. Se așeză și scoase din geanta lui maro o carte. O deschise la pagina 54 și începu să citească. Își trecu privirea peste rândurile scrise mărunt și citi două pagini înainte să își dea seama că nu înțelege nimic. Nervos închise cartea și se sprijini pe spătarul băncii lăsându-și capul pe spate și tinând ochii închiși.

Trecu o oră. Și apoi încă una. Soarele se ascundea printre nori și un vânt adia ușor printre copacii parcului așezat în mijlocul orașului murdar.

“De ce să îi ascult pe ei ? Îmi dau bani…și ce? De parcă sunt singurul care primește bani de la părinți…oricum de-aia m-au făcut…să mă crească! Habar nu au de nimic, nici de viață, nici de mine…”

Mihai se ridică și cu un gest ferbril își puse pe umăr geanta maro. Ieși din parcul orașului murdar absorbit de gânduri.

“Ce ar face ei dacă aș muri ? Poate așa e cel mai bine, să vadă ce înseamnă să nu mă aibă…da…măcar atunci aș fi sigur ca suferă, și aș fi răzbunat...cum adică să nu mă lase să ies noaptea afară ? mai am 5 ani ? ”

Continua să meargă fără a avea o țintă anume. Ținea capul în jos și mâinile în buzunare.

“Aș vrea să nu îi mai vad. Ea plânge și-mi zice mereu că nu sunt bine, el știe doar cuvantul nu…cel mai bine ar fi să plec odată și să nu …”

Mihai simți cum ceva îl aruncă în aer. Pentru o clipă văzu cerul înroșit de soarele apunând. I se păru cel mai frumos cer. Apoi nu mai simți nimic.

Deschise ochii și văzu deasupra sa un chip cunoscut, cu ochi mari, plini de lacrimi și o frunte brăzdată de riduri adânci. Își simți mâna strânsă de o alta și încercă să zică ceva dar amețit, leșină.

Se trezi într-o cameră goală. Inima i se strânse. Avea atât de vie în minte amintirea chipului acela care i se păruse atât de cunoscut și drag…

“ am vrut să mor, am vrut să mor ” repeta el frenetic… lacrimi mari îi curgeau pe obraji și trupul îi fu cuprins de un tremur spasmodic. Deodata ușa se deschise…Mihai se liniști brusc, fața i se lumină de zâmbet.

Tulburat întinse mâinile spre cea care acum venea spre el și exclamă cu voce stinsă :

-Mama.

Tuesday, May 18, 2010

…Învierea…

Ultima carte citită a fost Învierea de Tolstoi. M-a surprins, prin calitatea detaliilor și profunzimea trăirilor celor câtorva personaje în jurul cărora se perindă acțiunea romanului.

Spre deosebire de alte cărți, Învierea se remarcă prin faptul că reușește să creeze o atmosferă prielnică confundării tale cu personajul principal, Nehliudov, care ajuns din urmă de greșelile trecutului, ia hotărârea de a-și schimba radical viața și concepțiile despre ea.

Se citește usor și aduce cu sine, acel farmec greu de găsit la alți autori, anume faptul că pierzi cu ușurință noțiunea timpului, întorcând frenetic pagină după pagină…

Aveam în spate experiența “Război și pace”, și am început lectura cu așteptări pe măsură. Am citit ultima pagină, cu părere de rau, dar în acelaș timp cu mare încântare-asteptările îmi fuseseră pe deplin confirmate. O recomand cu căldură, iubitorilor de literatură de calitate.

Monday, May 10, 2010

…ce frumoasă e !…

Nici nu mai știu de când nu am scris. Mi-s toate atât de întortochiate încât e mult mai simplu să zic…”măcar era o vreme când”. Las cuvintele să se scrie singure.

Duminica trecută, după programul de la Biserică, împreună cu D. și tinerii din deparamentul de vizitare al bătranilor și bolnavilor, am avut parte de o experiență deosebită.

Batrânica ne-a așteptat la scara blocului, și cu rasuflarea tăiată de efort, a început să ne pupe pe amândoi obrajii, debordând de o reală încântare: “ați venit pe la mine! Domnul să vă binecuvinteze! , să-i pupe mama!”. Are 89 de ani iar de curând unul dintre copiii ei “a plecat la Domnul”… a avut patru copiii, trei băieți și o fată, iar fata de ceva timp se lupta cu cancerul…până zilele trecute.

Apoi cântăm, iar ea, fuge la bucătărie de unde vine cu cafea și prăjituri. Toți am rămas impresionați. Începe să ne vorbească:

“Dragii mei, să nu vă supărați acum pe mine, dar pe vremea mea altfel stăteau lucrurile…acum mă uit la tineri, la fetele astea tinere și offff, auziți! și se întoarse spre cele 3 fete din grup, voi cu băiatul cu care vorbiți cu ăla să vă maritați! Apoi se întoarse spre băieți, voi maică, atunci când vă duceți la o fată, prima dată să fiți cu ochii pe sus, în colțuri, și dacă vedeți paianjăni și praf, să ziceți imediat, la revedere fetițo!”

Mai cântăm câteva cântece, și ne rugăm împreună. Mă uit la ceas și nu-mi vine să cred cât de repede a trecut. Ne luăm la revedere, iar ea își cere iertare pentru că e bătrână și nu poate să ne primească mai bine de atât… suntem copleșiți, un astfel de om îți intră în suflet imediat.

Afară plouă mărunt, noi ne găsim cu greu cuvintele.

-“Ce frumoasă e!”

Frumusețea unui om, atinge apogeul abia la bătrânețe. Degeaba tocim oglinzi, degeaba ne smulgem, degeaba ne implantăm, degeaba ne pieptănăm. Vei afla sigur dacă ești frumos sau nu, abia la bătrânețe. Dacă vei știi să vorbești ușor și cald, daca vei știi să strângi în brațe, să iubești, să te bucuri de nimic, să plângi mult și să-ți treacă repede…s-ar putea ca atunci, bătran fiind, niște tineri să-ți bată la ușa, să vină să-ți cânte și să se roage cu tine, să te incurajeze și să-ți asculte cu respect povețele, iar la sfârșit să te lase să-i pupi pe amândoi obrajii…