Friday, February 18, 2011

…Aventuri prin Bucureşti…

 

De ceva timp Dani își dorea o Biblie, format mic, îmbărăcată în piele și cu fermoar. A tot căutat iar în urma unor selecții feroce, s-a hotărât să ajungă și la o anume librărie din zona Bisericii de pe strada Valaori, de a cărei faimă reușise cumva să audă. M-a rugat să îl însoțesc iar eu am acceptat. Îmi place să-i țin de companie în astfel de expediții-Dani e de un umor proaspăt, nativ, care pur și simplu te dă peste cap în cel mai haios sens al expresiei.

Frig de februarie. Am coborât cu o stație mai târziu din tramvai (lucru care se întâmplă destul de des, atenția noastră având greu de suferit în urma contrazicerilor respectiv a hohotelor de râs ce caracterizeaza timpul petrecut împreună) și ne-am pomenit la Hala Traian. Am dat ghes amintirii ce mă trimitea înapoi în timp cu patru ani, spre primul loc ce mi-a ținut de adăpost în București și treaba asta mi-a dat o stare de bine. Am început să râd în timp ce săream printre mașinile blocate în intersecție, cu un Dani la fel de binedispus pe urmele mele.

Am ajuns la Biserică. Dani a urcat treptele și apoi, cu o pioșenie teatrală a apăsat clanța ușii din lemn lăcuit. Ușa era încuiată. Am ocolit și am ajuns în spatele Bisericii. Acolo am dat peste un nene cu nasul roșu, care nu ne-a putut da prea multe informații așa că am urcat niște scări, descoperind o ușa gri, metalică, pe care Dani a intrat dispărând pentru câteva secunde. Nu l-am urmat.

În spatele ușii gri, metalice, Dani a aflat că librăria nu ține de Biserică, iar pe deasupra i s-a oferit o Biblie, pe care a refuzat-o însă, spunând că el are nevoie de ceva mai special. Îmi închipui scena și încep să râd. Ieșim în stradă și începem să căutăm misterioasa librărie. Aflasem că ar fi în apropierea unui mic parc, pe strada Ștefan Mihăilescu.

Am găsit parcul, apoi și strada ce nu arăta deloc încurajator- case vechi, curți înguste și garduri ruginite. Vorbim tare, exprimându-ne scepticismul, când deodată un domn cu părul alb, ni se adresează de la distanță:

-Aici nu e nicio librărie! Librării găsiți în altă parte, aici nu!

-Dar eu vreau o Biblie, zise Dani pe cel mai firesc și nevinovat ton.

Domnul cu păr alb căzu pe gânduri și păru ca vrea să mai zică ceva, chiar atunci însă, de la volanul unui taxi, coborî un om la fel de în vârstă și cu un ton ferm, poruncitor ne zise:

-Biblia nu se ia de oriunde să știți!

Noi rămânem ca la dentist, între cei doi domni care acum se apropiau de noi din direcții opuse.

-Vă spun, eu cunosc problema asta cu Biblia, am achiziționat foarte multe la viața mea, știți eu sunt creștin, evanghelic și vă zic să mergeți la Unirii e acolo o librărie…

-Știm acolo, îl întrerupse Dani, dar am auzit că ar fi și pe aici o librărie cu literatură creștină…

-Nu e! sigur nu e aici! spuse taximetristul cu acelaș ton ferm. Voi să mai spună ceva dar fu întrerupt de celălat domn care ascultase atent până atunci, de la o distanță relativ regulamentară.

-Ăăăăă e aici o librărie dasta…cum îi spune, cu cărți dastea (vru să spună “de pocăiţi” dar se abţinu în ultimul moment, ţuguindu-şi buzele cât se poate de comic) dastea crestine, încheie el cu un oftat adânc.

-Da ? întrebarăm în cor, atât noi cât şi taxmetristul.

-Da, e acolo după intersecţie.

Ne-am despărţit de taximetrist care ne-a binecuvântat zâmbind. Până la urmă, strada care nu promitea nimic, s-a dovedit a fi preaplină de informaţii. Dani trase o concluzie în stilul lui caracteristic.

“Se vede că îmi iau eu Biblie”

Am ajuns la librărie. Pe firma scrisă cu litere groase, librăria îşi afirmă caracterul interconfesional. Intrăm în curte şi dăm peste un domn care trage cu nesaţ dintr-o ţigară. Îl salutăm şi purcedem înăuntru. Librăria e de fapt o cămăruţa, cu câteva rafturi abia umplute de cărţi. Domnul cu ţigara intră după noi şi ne abordă sfios:

-Îmi cer scuze…fumez, ştiu că nu e bine, încerc să mă las dar nu pot.

E roşu în obraji, are o voce moale şi ne tot ocoleşte privirile precum un copil prins în exerciţiul unei trăznăi. Am găsit ce am căutat. Dani e mulţumit până peste poate. La fel şi eu.

Am ales să ne reculegem într-o bombă apărută recent, ce serveşte mâncare ieftină şi un cremşnit cât casa. Facem inventarul. Avem fiecare câte o carte, Dani Biblia iar eu Maestrul şi Margareta, pe care apucasem să o cumpăr de la un chioşc, chiar înainte de a lua startul în căutarea librăriei misterioase. Mai târziu puţin, urma să aflăm că librăria pe care am găsit-o noi, nu era cea la care doream de fapt să ajungem…

3 comments: