…XY XX…

 

XY intră în sala aproape plină şi căută cu privirea un loc liber. Îşi croi drum într-acolo şi răsuflă uşurat, se putea relaxa acum. Bine făcut dar fără a ieşi în evidenţă prin asta, avea părul de un negru mat, ce reliefa paloarea aproape cadaverică a feţei. Ochii înfundaţi în orbite purtau vizibil povara multor ore de nesomn. Nasul acvilin şi bărbia proeminientă completau aspectul extrem de expresiv al tânărului XY. Privindu-l rămâneai cu impresia că îi poţi desluşi trăsăturile caracterului.

Adâncit în gânduri XY, nu observă apariţia ei.

XX intră grăbită şi arboră un zâmbet vesel, în contradicţie cu întunecimea sumbră a privirii sale. Păşea uşor, mergând aproape pe vârfuri. Studia atent chipurile celor ce o înconjurau. La un moment dat privirea îi căzu peste XY, tresări abia perceptibil şi o umbră trecu rapid peste chipul ei. Îndreptându-se spre el, chipul i se transformă.

Zâmbetul îi pieri ca prin farmec, sprâncenele i se arcuiră, iar ochii scăpărau văpăi. Părul des şi buclat ce-i cădea peste umeri, sălta în ritmul paşilor ei. Se opri lângă el, îşi trecu mâna prin păr şi spuse:

-Şi tu aici? Nu aş fi crezut…

XY auzi sunetul voci ei şi fu scuturat de un fior. Se încordă ca un arc şi se întoarse spre ea. N-o mai văzuse de mult…

“ Cum de a apărut aici ? Ce m-a întrebat? Ce să zic ?” Mintea lui XY rostogolea cu repeziciune întrebări şi gânduri apăsătoare în timp ce ochii îi erau absorbiţi de chipul ei. Descoperi cicatricea mică de deasupra ochiului ei stâng. Era vizibilă doar dacă ştiai că trebuie să fie acolo. Îşi aminti cum descoperise acest mic semn şi-şi simţi inima luând-o la goană….

-Bună, bâigui el. Apoi dregându-şi glasul continuă:

-Nu mă aşteptam să vii aici…mai vru să spună ceva dar uită cu desăvârşire că e capabil să se exprime în cuvinte…XY zâmbea.

Simţi trezindu-se înăuntrul său o fericire profundă şi liniştitoare. Fără a mai ţine cont de nimic o întrebă:

-Îţi aminteşti ce am vorbit ultima dată când ne-am văzut ?

Spre uimirea lui, zâmbetul ei persistă.

-Da, zise ea, îmi amintesc, apoi cu un gest copilăresc luă mâna lui şi o strânse cu putere. Se ridică pe vârfuri şi-i şopti la ureche: “Ai avut dreptate, tot timpul ai avut dreptate”.

Dintr-odată un zgomot puternic năvăli în sala arhiplină. Oameni începură a fugi care încotro. În vacarmul creat, XY pierdu mâna fetei. Disperat începu să strige dar în van…XX dispăruse. Zgomotul îşi mări intensitatea, transformându-se în ceva din ce în ce mai cunoscut.

XY deschise ochii şi cu un gest maşinal opri ceasul deşteptător ce suna pe noptieră. Oftă şi sări din pat.