…“Sărut mâna”...

 

M-am mutat în actualul cămin vara trecută. Tot atunci am cunoscut-o pe doamna care are grijă ca toate lucrurile de aici să arate cât mai curat. Voind să las o impresie bună ca şi nou venit, atunci când am întâlnit-o prima dată, am salutat-o cu binecunoscuta formulă “Sărut mâna”. Mare mi-a fost mirarea să văd că în urma acestui salut, nu a schiţat nici un gest ci cu o indiferenţă naturală a privit prin mine şi a trecut mai departe.

Acest episod s-a repetat în toată perioada următoare. La un moment dat am zis că nu are rost să o mai salut şi chiar mi-am propus să fac asta…numai că nu am reuşit. M-am resemnat, apoi m-am obişnuit…în cele din urmă mi-a devenit chiar simpatică tocmai datorită acestei indiferenţe.

Azi pe când mă întorceam în cămin, am întâlnit-o în curte. Am salutat-o ca de obicei şi am dat să intru în cămin, numai că… ea s-a oprit, mi-a zâmbit abia perceptibil şi m-a salutat cu o scurtă înclinare a capului.

Cât pe ce să rămân ca la dentist.

Se pare că un anume fel de încăpăţânare, dă rezultate.