Thursday, September 3, 2009

…când eram copil…

Când eram copil, îmi doream să “mă fac mare”. Mi se părea că timpul trece încet, şi că stau tot pe loc. Visam în fiecare noapte mult, mă trezeam anevoie dar binedispus. Pe atunci anotimpurile erau perfecte…vara ţinea din mai până la sfârşitul lui septembrie, iar prima zăpadă se topea abia la venirea primăverii. Îmi plăceau sâmbetele petrecute la “Clubul elevilor” unde developam filme într-un întuneric abia biruit de o lampă roşie, învăţam codul morse şi cum să fac cel mai simplu radio.

Am avut o tentativă şi la pictură, dDSC01321ar m-a dat profesorul afară pentru că venisem direct de la fotbal, transpirat şi cu un maieu ce se dorea alb.

Teatru am făcut în clasa a patra. Cu o piesa am luat locul doi la un concurs la Ploieşti. “Murdarici nr 7 “ a fost rolul meu.

Apoi am făcut cunoştinţă cu orientarea turistica. Hărţi, busole, şi alergat prin păduri. Era aventură. Nu de puţine ori m-am rătăcit, odată am vazut şi ursul, la un concurs organizat chiar la mine la Slanic. Profesorul de istorie, mare amator de “Orientare” tot timpul dădea de exemplu pe cei implicati acolo, şi la ora lui ne simţeam ca nişte eroi, câteodată eu mai mult decât toţi pentru că aveam şi am bunic veteran…prestanţa îmi era asigurată.

Odată era cât pe ce să ajung la olimpiada de religie…dar nu s-a putut pentru că nu sunt ortodox. În schimb am fost băgat de urgenţă în echipa de cultură generală a şcolii ce avea concurs în sâmbăta cu pricina…vestitul concurs “Poiana veseliei’’. Am luat premiul 1, şi îmi amintesc de satisfacţia cu care am mâncat cornul “Magic” glazurat…cine se gândea ca ştiind componentele tubului digestiv aveam să capat de-ale gurii ?

O perioadă am fost cel mai bun portar din gimnaziu. O minge primită strategic în faţă mi-a închiat prematur cariera. Ulterior am mai intrat la meciuri pe la liceu şi chiar dacă aveam părul lung şi stăteam în defensivă, nu am avut rezultate strălucite…

În clasa a opta am şocat pe toată lumea când am zis ca vreau să merg la liceul militar. Eu şi cu Dan. Numai strâmbe am primit de la toţi. Mai ales de la profesori. Am rămas la Slănic şi am format o celebră generaţie de mate-info…după patru ani, unii au ajuns la construcţii, alţii la politehnică, alţii au joburi faine, “unul” s-a făcut marinar, mulţi au ales IMA (inginer la mama acasa).

Şi m-am trezit că tânjesc după vremurile în care tânjeam la ce sunt acum.

Mi-am dat seama că atunci făceam mai multe lucruri decât fac acum.

Fac loc asteniei de toamnă.

11 comments:

  1. "Ulterior am mai intrat la meciuri pe la liceu şi chiar dacă aveam părul lung şi stăteam în defensivă" ..ce vremuri cornele... si sa stii ca nu iti statea rau deloc.... (http://www.fileshare.ro/1495454298.32) poti sa si verifici :D:D

    ReplyDelete
  2. bah! de unde a ajuns poza aia acolo?
    =))

    ReplyDelete
  3. hai ca e super... daca mai vrei mai pun.... hai ca nu vreau sa te santajez ;))

    ReplyDelete
  4. pfiu...o sa dau militaria jos din pod ca nu se mai poate=))

    ReplyDelete
  5. doamne ajuta ca n ai sfarsit prin vreun liceu militar. iti zic eu iti blestemai zilele. cel putin primii 2 ani :D. si apoi in fiecare an tot restul vietii. multe amintiri le impartasim din cele de fata.. adevarat... ce VREMURI!

    ReplyDelete
  6. hihi, adica ce ? nu mi-ar sta bine cu caşcheta ?=))

    ReplyDelete
  7. si sa faci chelie de la ea? :)) mai bn nu. oricum lumea nu mai are pic de respect pt uniforma... asa k...esti bn unde esti akm

    ReplyDelete
  8. :)) UNUL, dar ce unul... :)) asa e Cornelus, cea mai vestita generatie de MI... mi-e dor de liceu

    ReplyDelete
  9. "The One" wheeeuuu whhheeee (kung pow)
    da...tie mai ales cred ca iti lipsesc orele de chimie:P =))

    ReplyDelete
  10. da' cine a fost mah Albastra ca Cerneala??? =)) imi lipsesc orele de chimie si alea de dirigentie cand sapam in curtea scolii, mai ceva ca ai nostri in zilele comunismului

    ReplyDelete
  11. asa-i...am luat locul 2 pentru ca caderea ta pe jos... a fost mai mult decat convingatoare si toti murdaricii au inceput sa rada=))
    da...mai era la porumb sa ne trimita diriga si aia eram =))

    ReplyDelete