…La Dispensar…

Şi pentru că nu e bine să-ţi uiţi originile, să le negi sau să le ascunzi sub un covor persan din odaia pentru oaspeţi unde miroase a naftalină şi nu ai voie să intrii toată copilăria…am ajuns acasă pentru a-mi trăi în tihnă ultimele zile…de vacanţă. Am dormit bine în patul cu arcuri vesele, un somn adânc şi cu vise doar spre dimineaţă.

Abia apuc să mă dezmorţesc după somnul mai sus menţionat, că tata venit de la piaţă îmi zice că trebuie să mă duc la dispensar să-mi fac un anume vaccin restant din liceu. E probabil un vaccin din cale afară de important, cu reţetă stufoasă şi timp de preparare trei ani.

Cu un chef de zile mari şi stoicism mascat de barba-mi nearanjată, mă instalez pe o bancă în dispensarul proaspat vopsit şi primenit. Din cabinet se aud voci răstite. E control de la sanepid, asistentele sunt într-o stare geamană şocului şi ignoră cei cinci bătrânei, doi liceeni şi tipul cu barbă ce se uită pe pereţi în cautarea vreunui ţânţar sleit, care să-l ajute cu trecerea timpului.

10:30-Nici un ţânţar găsit. În schimb aceeaşi formulă 5-2-1.

10:45-Chitul folosit pentru gresia de pe jos e deschis la culoare. Apare un nene cu ochelari imenşi ale căror rame odată aurii sunt acum coclite şi pe alocuri cu pete verzi de la transpiraţie. Ia cu asalt cabinetul şi se duce direct la doamna de la sanepid şi-i zice :“ Doamna eu fac hârtie! Nu las aşa lucrurile! De ce nu mă consultă cineva?”

10:47-Nenea cu pricina este condus afară din dispensar. Chitul de la gresie s-a murdărit în zonele mult păşite de pacienti. Arată bizar.

11:30-Am scos telefonul. Îl pun înapoi în buzunar.

12:00-Asistenta e luată la întrebări si se ajunge la reprogramări ad-hoc. Mă vede, ezită puţin-nu mă ştie cu barba pusă-şi apoi îmi spune: ”ştii ar fi bine să te întorci mâine, ca să nu mai aştepţi.”

Mă ridic, mulţumesc, salut de rămas bun şi părăsesc incinta. Nu sunt supărat. Mai degrabă am revelaţia întoarcerii la un început ce-l credeam uitat….cu carnete de cecuri,adeverinţe şi cereri.

A doua zi intru relativ repede. Ies nervos, cu o trimitere la un spital la vreo 20 km de mine. Vineri am din nou  programare la dispensar. Măcar de m-aş simţi bolnav. Poate că aşa trebuie: să te bată la cap cât eşti sănătos ca apoi să te lase să mori pe o targă aşteptându-ţi rândul la cine ştie ce spital de urgenţă. Glumesc. Aşa ceva se întamplă doar rar. De obicei targa nu e inclusă în scenă.