Tuesday, September 28, 2010

...frunze moarte şi struguri dulci..

Dacă ar fi să se audă gândurile am rămâne singuri. Sinceritatea gândurilor e o povara îndulcită doar de caracterul ei silenţios. Trec prin zile fără să simt cum ele trec peste mine…atunci găsesc oglinzile de un real folos.

La Biserică am văzut oameni sfinţi. Cu câţiva am reuşit să vorbesc. Îmi plac pentru inconştienţa cu care tratează realitatea, îi apreciez pentru seriozitatea faţă de Dumnezeu, îi iubesc pentru că în preajma lor, te simţi îndeajuns de păcătos încât să-ţi doreşti să te schimbi.

Ieri am auzit vorbindu-se despre bunătate. Ciudăţenia lumii noastre nu mai stă de mult în mersul lucrurilor pe dos ci în absenţa bunătăţii din aspectele vieţii noastre. Dacă vreau să cred despre un om oarecare ceva de bine, se găsesc destui care încercă să mă convingă contrariul fără a cunoaşte mai multe decât mine despre caracterul acelui oarecare om.

O ”lege” nescrisă care ridică bunătatea la rang de fărădelege şi-a făcut un confortabil loc în noi. Ieri am auzit vorbindu-se de bunătate…mă întreb dacă există destui oameni dispusi să încalce “legea”.

Duminică, bătrânul cu un picior amputat ne-a rugat să-i citim din Biblie. La sfârşit avea ochii în lacrimi iar faţa îi strălucea. “E bun Dumnezeu, e atât de bun…” zicea el. Am înţeles atunci, cât de uşor devine totul când laşi ca fiinţa ta să devina un act al bunătăţii Lui Dumnezeu. Mi-aş dori să nu fie nevoie de atâtea amputări ca să ne dăm seama de asta.

Afară e toamnă cu frunze moarte şi struguri dulci. E frumos.

2 comments:

  1. frunze moarte, struguri dulci, si un nou decor. imi place :)

    ReplyDelete