Thursday, November 26, 2009

…Laitmotiv…

Mario  râdea profund amuzat, iar eu, luat complet de val forţez nota şi declar pompos :

-Să ştii că o să scriu despre asta, diseară e gata!

-Serios ? Abia aştept!

…cu zece minute mai înainte:

“- Măi, îţi zic eu, am descoperit cea mai tare patiserie posibilă ! Brânzoaicele sunt cu brânză iar covrigii cu susan…sunt cu susan!

-Ce măh? Unde ziceai că e ? Ce jmecher !

-Da măi, acolo lângă gura de metrou, aproape de magazinul de la care îţi iei tu tigări! Mergem?

-Stai să vina şi pro….Bănel !

(Râsete)

Un grup relativ compact de viitori ingineri, porneşte de la facultate, spre mai sus amintita patiserie. Drumul e scurt, trece pe lângă sediul Pro Tv şi include o trecere de pietoni….trecută de toată lumea pe roşu. Suntem veseli, azi am avut doar un laborator unde am descoperit tot felul de lucruri care mai de care mai ceţoase.

-Unde e măh? Mai e mult?

-Nu ! e chiar acolo lângă “Second Hand”!

-Aaa, jmecher atunci !23042008553

Mica încapere ce ţinea loc de patiserie deveni brusc arhiplină…cu viitori ingineri. Mario a reuşit să-i substragă lui Bănel ultimul rulou cu cacao disponibil, aplicând celebra metodă “brânci”. Am ieşit afară să ne întrecem în laude...s-au făcut trocuri: jumătate de covrig pe sfert de brânzoaică.

Grupul se destrămă apriori terminării covrigilor. Oftez… mă aşteaptă o altă zi de muncă. În metrou vorbim de cărti, de Gaudeamus, de viaţă , de droguri şi de facultate.

Andrei e tocmai în cealaltă parte a metroului şi nu ne vede. Deja anticipăm un râs pe cinste.

Când metroul a oprit la Piaţa Victoriei nu bănuiam că sunt foarte aproape de punctul culminant al călătoriei mele pe sub pământ. Mario la fel. Andrei în continuare nu ne vedea, nici el nu bănuia nimic.

Ajungem la peronul spre Berceni, şi dintr-o dată m-a lovit. Mă opresc, îmi dreg puţin glasul, şi cu o voce încărcată de solemnitate zic:

-Mario, urmează să-ti arăt laitmotivul metroului, românului şi de ce nu…al vieţii.

-Ce măh? Întrebă Mario ca trezit din somn.

Eu am continuat aproape impasibil.

-Vezi covrigăria din faţă ?

Mario privi spre covrigarie şi se opri brusc. Covrigaria, o cuşcă mare din pvc cu geam termopan, avea scris cu litere mari şi roşii, pe unul din pereti:

“FORMAŢI COADA PARALEL CU MAGAZINUL. VĂ MULŢUMIM.”

În faţa acestui îndemn scris cu litere mari şi roşii, o mulţime de oameni, organizaţi în coadă, stăteau perpendicular pe poziţia magazinului.

Am început amândoi să râdem.

Andrei, aparu de nicăieri lângă noi şi extrem de mirat ne-a întrebat cum am ajuns acolo înaintea lui.

Ne-a fost greu să rămânem în picioare. Râdeam în cel mai sănătos mod cu putinţă…”

 

-Să ştii că o să scriu despre asta, diseară e gata!

-Serios? Abia aştept!

5 comments:

  1. ..ce va mai distrati voi 'viitorii ingineri', caci inca va mai puteti permite..ha ha (ai putea scrie un serial intreg despre 'cum ma distram cu gasca de jmecheri- citez- in facultate'; hai ca mi se face si mie dor de vremurile alea- fara griji...)
    frumoasa poza, by the way..:-)
    G.

    ReplyDelete
  2. ;))
    pai mai am un an si ceva si apoi spun adio studentiei...facem si noi ce putem:P

    ReplyDelete
  3. rectific: Tot eu!
    1.cum ma distrez cu gasca...
    2.frumoasa gasca
    gata...

    ReplyDelete
  4. Rar găseşti covrigi cu susan chiar cu susan!

    ReplyDelete
  5. da...
    a picat pleasca pe mine, prin urmare o sa ma abonez la covrigii cu pricina ;))

    ReplyDelete