De-ar fi să-nvăţ cum să te strig în şoaptă
Când gândul vâsleşte prin mine cu zor
Învăluit în fad miros de prună coaptă
Nu aş tăcea nici dac-ar fi să mor
De-ar fi să mă auzi mai stins decât tăcerea
Fără să ştii că eu sunt cel ce strig
Aş învăţa din tine că puterea
Nu stă mereu la cei care înving
De-ar fi să poţi vedea cum te văd eu
Atunci când ard dorinţele-n pustiu
Ai să-nţelegi într-un târziu că aşteptarea
E moarte, negru argintiu
No comments:
Post a Comment