Pășesc rapid și zăpada scârțâie plăcut sub bocancii moșteniți de la tata.
Traversez
strada Mătăsari. Obsedantul semafor nici de data asta nu s-a făcut verde.
Îmi îndesc
capul între umeri încercând să storc de puteri un fular cu doi ani vechime.
Apăru din senin. O explozie albă în urechea mea dreaptă. Mă dezmeticesc la timp ca să văd doi copii alergând îndărătul unui gard verde de fier. Ei râd. Eu pun mâna
pe clanță.
Mă opresc însă. Și râd. Mult.
Copiii nu mai se văd.
No comments:
Post a Comment