Friday, February 5, 2010

…Ziua perfectă…

 

De am primi ceva trăznete în moalele capului de fiecare dată când am fi nesinceri, probabil am învăța să fim silențiosi și ne-am lepada de răspunsul : “bine” la întrebarea “ce faci ?”. De ar durea fizic durerile spiritului, nu am mai avea muzică…

Te trezești într-o dimineață. Te întrebi a mia oară cum or fi genul ăla de oameni care se pot bucura oricând și oricum. Ție îți atârnă pleoapele de oboseală și somn…te întinzi din nou în pat renunțând la dimineață, într-un abandon închinat somnului. Ai închis ochii și în clipa aia, realizezi că nu vei adormi defel.

 

ExtremeShare_065 Ajungi unde ”trebuie” să ajungi și te simți blocat într-un mecanism ce te poartă încolo și-ncoace fără a ține cont de propria-ți voință. Începi să faci ce ”trebuie” și te pierzi printre oamenii care la fel ca tine sunt legați cu nevazute “funii” de-al Banalului stâlp. Închizi ochii și tot ce îți dorești, e să ajungi acasă…să se termine.

Cineva spunea că pentru a deveni geniu, trebuie ca mult, foarte mult timp, să nu faci nimic. Înclin să-i dau dreptate, mai ales că prin a face ceva, azi se înțelege a te face una cu dihaniile întrupate în societeate și stilul de viață “modern”.

Căutam momente perfecte din zile perfecte. Le căutam atât de tare și de atât de mult timp încât, am pierdut noțiunea de perfect undeva prin grădina Edenului.

Avem promisiunea momentului perfect. Ciudățenia lui constă în faptul că nu trebuie căutat. E suspendat între dorința ta de absolut și lehamitea ce te-apucă dimineața. Stă acolo așteptând să-ți rupi “funiile”.

Căutarea adevărată începe când te-ai oprit din a cauta.

2 comments:

  1. Eu răspund invariabil cu "bine", socotind că vina este a celor care întreabă...

    ReplyDelete