Saturday, June 20, 2009

…compromisul…

 

Compromisul eternul ibovnic al caracterelor noastre.

Trăim vremuri în care nimic nu e ce pare a fi,  tot ce e usor la final se dovedeste a fi fără folos, tot ce are reclamă se vinde pentru că altfel ar da firmele faliment, tot ce e scump în mod sigur nu e şi preţios, iar ce e ieftin tinde să se rupă la a doua purtare.

compromisÎntr-o lume plină de zugraveli ale unor realităţi inexistente,  am scos şi noi capul să vedem cu ce se mănâncă societatea,  gândind că sigur putem schimba ceva…cu câteva eşecuri răsunătoare majoritatea îşi iau o slujbă, îşi fac familii ,  pleacă capul şi se resemnează, ceilalţi însă neacceptând un astfel de epliog, aleg compromisul.

Compromisul e atrăgător,  pentru că stă în acelaşi timp în două bărci,  capra pare să behăie fericită,  varza e mai verde ca niciodată.

Statisticile spun că la fiecare 10 minute de conversaţie se spun cam trei minciuni,  iar în aceste condiţii compromisul pare şi mai uşor de acceptat,  mergem înainte,  dar ceea ce e ciudat e imposibilitatea de a vedea finalul sau consecinţele acestei decizii cu toate că avem destule exemple,  de fapt chiar şi în această ipostază disperarea noastră după unicitate nu ne lasă sa vedem limpede lucrurile: ”daca el/ea a ajuns acolo, eu nu!” câteodată e chiar amuzant cum imediat după aceast gând, vine prabusirea…

Când mă gândesc la compromis,  mă gândesc la acel lucru, acţiune care în mod normal nu îmi place,  ştiu că nu e bună şi de folos,  dar acceptând asta îmi  pare că voi avea multe avantaje şi puţine bătăi de cap,  în general compromisurile se fac în ideea unei vieţi lipsite de griji şi încununată de plăceri.

Am fost odată la o conferinţă despre compromis,  şi la un moment dat  cel care prezenta subiectul a primit o intrebare din public, ceva de genu:” Pot să fac un compromis? E mic mic de tot!”

Răspunsul a fost tot o întrebare…”Când ai făcut un compromis mic mic de tot, care să nu aibă consecinţe mari mari de tot?”

M-am uitat la mine şi mi-am dat seama  că de fiecare dată când am facut un mic compromis, nu m-am oprit doar acolo… e de ajuns să începi cu unul,  să mai adaugi unul şi aşa ajungi să nu îţi mai pese de numărul lor… caracterul se strică,  identitatea se pierde şi ajungi să te asociezi disperării,  remuşcării,  regretelor iar în cazuri mai profunde…suicidului.

Compromisul în relaţii?

Ea ca fată adoră să gătească supă de găluşte,  tu deteşti supa asta,  dar e tot ce ştie să  gătească ea, accepţi lucrul ăsta şi gata,  probabil după luna de miere pot aparea ciondăneli dar nu se iau în calcul…

Orice compromis în alt domeniu decât bucătăria, nodul de la cravată,  bentiţa pe cap, dungi sau carouri, cărare pe mijloc sau păr dat pe spate….eu zic că nu aduce nimic bun.

6 comments:

  1. Compromisul e fiul diavolului.Numai dreapta credinta in Hristos,Dumnezeu Tatal si Sfantul Duh te poate mantui de o viata irosita mintindu-te singur,si mancand supa cu galuste;)

    ReplyDelete
  2. am auzit ca cu timpul ajunge sa iti placa, supa de galuste.

    in rest de acord cu tine:P

    ReplyDelete
  3. :))
    si mie imi place!
    [supa]
    si am o inclinatie morbida inspre compromis:D en meme temps!!

    ReplyDelete