Sunday, October 11, 2009

…scrisoare către-un alter ego…

 

                                                                                                                                                Duminică, 11-10-2009, Bucureşti

                 

 

                                                                        Nu-ţi zic drag…nu-mi eşti aşa,

 

                      A trecut ceva de când ţi-am scris…iartă-mi uitarea. Îmi merge bine aici, şi pâna de curând credeam că te-am pierdut definitiv… nu e aşa şi-mi pare rău. Ştiu că vei citi rândurilea astea cu surâsul acela sinistru al unui om deplin conştient de capacitatea sa de a făptui răul. Te înţeleg. Te cunosc îndeajuns de bine ca să ştiu că nu te cunosc defel. Îmi datorezi somn…mult somn. Am avut zile bune fără tine. Mă întreb dacă ţi-a fost sau îţi va fi vreodată frică de mine.DSC01555

                       Ţi-am bătut cuie încercând să te răstignesc. Le-ai scos de fiecare dată şi ai coborât tacticos de pe  crucea improvizată din două uluci de lemn aproape putrezit, întrebându-mă cu privirea-ţi diabolică: “Doar atât poţi? “ M-am luptat la început cu entuziasm. Nu înţelegeam de ce nu te interesa câte lovituri încasai. Abia apoi am înţeles…eu oboseam dar tu…niciodată nu. Am luptat ca să nu mor. Pierdusem şirul înfrângerilor…dar atunci a apărut El.

                        A fost prima dată când te-am văzut îngrozit. Nu-ţi neg bucuria simţită atunci. Curând mi-am transformat victoriile în obicei, iar tu fuga în mod de viaţă, te vedeam rar şi treptat….am început să uit…să te uit. Te-am crezut pentru totdeauna învins…

…dar tu…

….ai luat de la şarpe ascuţimea minţii, de la granit…răbdarea, de la otravă…moartea.

                        M-ai văzut singur…uitarea de tine mi-a adus şi uitarea de El. Ai lovit năpraznic. Nu ştiu cât am zăcut. Nu vreau să ştiu. Apoi El a venit şi mi-a oblojit toate rănile. Sunt plin de cicatrici…dar am dor de luptă.

Îţi scriu pentru ultima dată.

N-am să te plâng. N-am să te uit. Am să te înving.

                                                                                                                                            

                                                                                                                                                                                     Adio…

9 comments:

  1. Fara Isus nici nu-l putem rastigni;)

    ReplyDelete
  2. ba.. ai inceput sa vorbesti singur? - glumesc glumesc.. stii ca imi place cum scrii :D

    ReplyDelete
  3. hihi...multam
    (daca nu as vb singur as inebuni fara vreme ;) )

    ReplyDelete
  4. Am si eu o curiozitate ? Daca Adam si Eva au avut doar doi copii Cain si Abel cum au ajuns sa se inmulteasca specia umana ? Sa inteleg ca Cain a intretinut raporturi sexuale cu maica-sa ? :) Sau poate ca Adam si Eva au avut si fiice, si in cazul asta s-au inmultit prin incest ? :D Oricare din variante sunt imorale, si din cate stiu eu incestul este un pacat. Ceva nu se leaga aici !!

    ReplyDelete
  5. hihi...
    pai daca vei citi cu atentie cartea Geneza vei observa ca intradevar Adam si Eva au avut fii si fice...
    Problema imoralitatii cade datorita faptului ca atunci nu exista un cod moral sau o lege...

    ei oricum cunoscusera deja pacatul dand dovada de neascultare...zugravind perfect conditia pacatoasa a firii umane...conditie ce a primit salvare prin sacrificiul Lui Iisus.

    daca mai ai intrebari le astept :)

    ReplyDelete
  6. eu mai am o intrebare: ce inseamna alter ego? cumva, cum era cain cu abel?

    ReplyDelete
  7. la nivel metaforic vorbind da...
    la nivel psihologic...un soi de bipolarism(daca ex cuvantul)
    la nivel spiritual...partea aia din tine care vrea sa faca rau, vrea sa judece si tot tacamul.
    :)
    ma faci sa par mai inteligent decat sunt :P

    ReplyDelete
  8. deci cumva cum e abel si cain

    ReplyDelete