Un trotuar.
Nu are borduri peste tot și din când în când, o groapă, șanț sau altă formă
urbană de relief încearcă să-l ducă departe de ceea ce se vrea a fi. Ajungi
să-i cunoști neajunsurile și să-i îndrăgești imperfecțiunile…nu ar fi cazul să
te sperii, asta înseamnă doar că poți ajunge acasă pe întuneric fără a-ți juli
genunchii.
Într-un
anume colț de stradă, șade într-o rână o cabină telefonică. E albastră și mai
are un singur geam care deși spart, nu pică pentru că e ținut de zecile de
anunțuri și afișe lipite claie peste grămadă. Înăuntru o mică tejghea și un
panou gri pe care poți observa ușor locul unde acum ceva timp stătea agățat un
telefon. Un dreptunghi de un jeg mai curat.
Vânzătorul de
caise. Are un cântar cu cârlig și e un psiholog desăvârșit. Privire
pătrunzătoare, gesturi sigure și voce calmă, convingătoare. A învățat tipurile
de clientelă. La el întotdeauna kilogramul va cântări mai mult pentru domnu’
care are cămașa vârâtă în pantaloni și pantofi în picioare, îi vorbește cu
dumneavoastră și salută când pleacă. Nu pentru că astea ar conta, ci pentru că
știe că un astfel de om îi verifică cântarul.