Friday, April 24, 2009

…memorii de veteran…

 

Deliciu să auzi pe al meu bunic…sau tătaie cum îi zic eu,povestind despre razboi sau prizonierat.Am zis să scriu una din povestirile lui să vad cum iese…

DSC03517‘’-Şi acolo unde lucrai matale,nu erau garduri?...adica puteai fugi?

-N-aveam garduri…n-aveam…da unde sa te duci tata? Unde sa fugi?

A încercat atâta unu sa fugă,era din Bucureşti fusese sergent major…îl chema Petrişor Ion,băiat deştept sergent major la cai,la cavalerie acolo…

Şi era o carieră de piatră acolo …a venit mancarea de prânz…era aşa pe la jumatea verii spre toamnă.

Ca să vezi că şi femeile astea face şi ele păcate în viaţa lor.

Acolo de la Sevastopol şi pâna la Nistru e mii de kilometric intelegi?

Ce-a făcut…a venit mâncarea de prânz ,cam ploua…eu am luat mâncarea şi m-am băgat sub o ştreaşină îmi batea ploia în castronu’ cu mâncare…el a luat mâncarea dar nu a stat acolo…s-a dat după colţu ăla s-a dat după colţu alalalt…a mâncat mâncarea,a azvârlit castronu’ a ieşit înspre oraş,din oraş a luat-o pe câmp.

Fii atent din mai şi până+n septembrie l-a prins!

A ajuns pe malul Nistrului…acolo ce-a făcut…era o stână cu oi,erau acolo rusi.

S-a dus la stâna aia acolo şi a cerut de mâncare înspre seara…ăla ciobanu a înţeles că nu este rus,se cunostea după vorba…Rusu stătea aicia,nevasta-sa acolo,ăla prizonieru colo.I-a făcut semn nevesti-si să ia găleata să se ducă dupa apă,lu’ ăsta i-a pus brănza ,mămăligă să mănânce..lu’ ăsta prizonieru.

S-a dus şi a venit cu doi pistolari…l-au prins,l-a adus din lagăr în lăgar…bătut…până la noi acolo.

Noi vorbeam cu ruşii:Ăla de a fugit e în Bucuresti!...Nu e!L-am prins,îl aduce acuma.

L-au adus in lagăr.

L-au pus să zică: ‘’cine o face ca mine ca mine sa păţească”…l-au adus în faţa noastra şi apoi spre seara l-au împuşcat pe drumul ce ducea spre şantier.

Dimineaţa când am plecat la lucru,el nu era îngropat de tot…i se mai vedea un picior.Am zis:uite mă băiat de Bucureşti…cinci luni nu l-a prins…daca aia nu facea nimica ajungea si el acasa….săracu de el,ce mila mi-a fost…sergent major la cavalerie…baiat destept…statuse atatia ani de zile…dar nu a mai putut sa stea…noi am mai stat un an jumate…’’

…aproape de fiecare dată la sfârşit vocea i se frânge ,si lacrimi îi apar în ochii…îşi revine repede de obicei cu o intrebare…voi ce aţi mai facut de mâncare acasă ?

Monday, April 20, 2009

...pasta de pix rosu pe buzunarul de la spate...





…mda… trecând peste surpriza descoperirii pastei de pix,am zis că mai mult de un şerveţel bine plasat şi o figura cât mai degajată nu prea mai am ce face…eram deja pe peron,în gara de nord înconjurat de străini gata să se repeada spre trenul care merge spre Ploieşti…destinaţia mea…

Acum câţiva ani într-o situaţie asemănatoare mai mult ca sigur aş fi făcut un atac de apoplexie alias leşin cronic…acum însa aerul degajat de care vorbeam s-a instalat singur…lăsându-ne pe mine şi pe Dănutz să ne minunam în voie…am urcat,am luat loc,am plasat strategic bagajele şi am scos cartea sa citesc…dacă aş fi purtat ochelari aş fi fost fără îndoială monument al intelectualităţii acolo pe locul de la geam faţă în faţă cu soarele…
De fapt nimeni nu avea ochi pentru mine…îmi place asta la oraşele mari…poţi trece neobservat,poţi înnota în indiferenţa celorlalţi…cu mici excepţii…
Indiferenţa a durat până am ajuns în microbuzul de Slănic…concluzii,fire-n patru si bâta-n baltă au aparut la fel de natural precum apa în ploaie…
Am ajuns la o concluzie destul de ambiguă…sunt dependent de indiferenţa în aceeaşi măsura în care sunt dependent de grija,aprecierile şi bagarea în seama a celorlalţi…
…totul depinde de moment…de situaţie…de cine sunt “celilalţi”…indiferenţa unui om perfect străin mă încurajează…indiferenţa unui apropiat mă clatină…o privire curioasă la metrou îmi dă aripi…o pată de pix roşu pe buzunarul de la spate îmi dă unicitate în indiferenţa şi mă terfeleşte în studiu de caz…
Se spune ca indiferenţa atrage iar contiuna dădăceala departează…de acord…vreau sa fiu dădăcit cu indiferentă…

Monday, April 13, 2009

...Lemn fara Sange...




A inceput saptamana patimilor…suntem din nou in perioada aia a anului cand se fac reale tentative de decenta,cumpatare,reflectare…daca ne iese sau nu inca o data ramane de vazut dupa numarul de indigesti si come alcoolice eliberat de spitale imediat dupa aceasta perioada…

Tentativa...nu prea inspira siguranta termenul,nu aduce implinire ci doar frustrare,nu te face mai bun ci te duce in pragul disperarii…salvarea noastra nu a venit in urma unei tentative ci in urma unei actiuni premeditate,in fata careia nimic nu a putut sta…nici macar moartea…

Da au trecut doua milenii de atunci,de la acel moment extraordinar care a despartit :perdeaua templului,istoria si oameni in doua…Atunci a curs sange pe Cruce,acum avem doar cruci fara sange…de lemn sau material pretios,cu lantisor sau fara…cruci peste tot…tentative peste tot…iar undeva aproape…esecul plange.

Doua milenii au fost de ajuns ca totul sa para prea departe ca sa mai conteze…ramanem cu inca o saptamana a patimilor…

Lemn fara sange e definitia perfecta petru “Nimic”…ca unii ce ne laudam cu un Dumnezeu vesnic suntem suspect de jalnici in credinta…

nu dedica inca o saptamana tentativelor… patima inseamna mai mult…mult mai mult…

Friday, April 10, 2009

...picioare de insecte in batoane de ciocolata...



ciocolata...sa vezi ce e frumos,sa auzi ce e incantator,sa simti ce e desavarsit…idealuri si iarasi idealuri,le cautam le inventam si ni le asumam ca pedepse…cu cat vreau sa imi amintesc mai mult cu atat imi dau seama de limitarile mele, bizara memoria noastra cand vrei tu nu vrea ea…cand vrea ea tu probabil dormi sau esti la cursul la care trebuie sa ai prezenta si caiet de notite…

…fiecare calatorie are parte de nazurile firii noastre…ma intai fac planuri,scenarii si toate cele,apoi imi dau seama ca nu ma cheama Tom Sawyer… las balta totul…ma rezum la o asteptare…pana sa fac primii pasi am pierdut deja entuziasmul…

…la primul foc de tabara ceva reinvie in mine,imi spun ca e bine…lemnele merg surazand spre cenusa,luna se plimba pe un cearsaf negru…

…la prima fractura tac malc…imi fac atele si caut un bat de alun sau frasin,merg mai departe,daca as vedea o oglinda,mi-ar spune cu un zambet ca sunt fericit…dar nu dau de nici o oglinda…iar fericirea ramane ascunsa pe chipul meu…

...la prima intoarcere acasa imi dau seama ca totul a trecut…rucsacul e gol,batul tocit…nu stiu ce sau cum a fost…stiu doar ca sunt acasa…

…vreau o calatorie care sa ma duca acasa…

…un status de mess zicea cu intelepciune…ce e trecator poate fi vazut,ce nu se vede e vesnic…apropo…media picioarelor de insecte in batoanele cu ciocolata este de 8…

Wednesday, April 8, 2009

....Rai si Iad…




....Rai si Iad…  


…toata lumea are cel putin o idee despre aceste locuri…e ceva ce incepe inaintea aparitiei noastre…e lupta dintre bine si rau care fascineaza, care de la inceput si pana acum angreneaza pe campul de bataie pe noi oamenii si nu numai…
…se spune ca Binele castiga intotdeauna…asa si este…insa unul dintre cele mai curioase lucruri…cand vorbim de Rai habar nu avem despre ce vorbim,nu prea stim ce se intampla acolo,ce vom face acolo…

Despre Iad in schimb…despre tot ce tine de aspectul asta al raului…se stiu foarte multe…se creaza in fiecare zi francize apar filme,carti…si au un incredibil succes…e cert ca in aceste conditii Iadul pare mai atragator ca niciodata…mai real ca niciodata…Raiul ramane doar un ideal imposibil de atins…ba uneori deloc atragator:”Pai ce sa fac acolo?O sa ma plictisesc”

Oare sa nu ne dam seama ca ele vin la pachet?...nu poti crede doar in Iad…daca e Iad inseamna ca e si Rai…altfel nu ar avea cu ce sa fie comparat…Daca am face un sondaj majoritatea ar prefera Raiul…daca mai pui o intrebare despre ce inseamna Rai observi deodata ca tocmai ai pus o intrebare care nu se pune…

Biblia vorbeste despre Rai…vorbeste despre Iad…poate nu atat de pitoresc incat sa satisfaca dorinta noastra Hollywood-iana de senzational dar indeajuns de clar pentru a iti face o idee…Singurul lucru identic…dispare timpul si acolo jos si acolo sus…restul difera total…bucurie-lacrima,muzica divina-scrasnit din masele,strazi de aur-mocirla,zi nesfasita-noapte vesnica,lipsa amintirilor-prezenta amintirilor(nu poti lua in Rai amintirile…ele tind sa iti aduca tristete…nu ai loc pentru ea acolo…in Iad amintirile te urmaresc…fiecare sansa de a ajunge in Rai la care ai dat cu picorul iti va forma un colier macabru pe care o sa il porti in eternitate…)

...nu vreau sa ajung acolo sus de frica Iadului,vreau sa ajung in Rai pentru ca m-am indragostit de el inca de-acum…

Wednesday, April 1, 2009

...fa-ti timp...



…dupa lungi cercetari,calcule,garfice si maculatura,par pierdut si chelii lustruite…mintile luminate au ajuns la concluzia ca cea mai de pret resursa neregenerabila pe care o avem e timpul…

Ciudat ca toti din cei ce au reusit sa ajunga pe pamantul asta au parte de acest minereu atat de pretios…il avem la dispozitia noastra,dispunem de el,ne bazam pe el,cladim si socotim pe el,il uram ca trece…il uram ca nu trece…

…el se poarta maiestos cu noi,bland si totusi neinduplecat,ne poate darui si ne poate lua multe pe parcursul unei vieti…ne aduce intelepciune si ne fura tinerete…ne aduce maturitate facandu-ne sa tanjim dupa copilarie…iar atunci cand crezi ca ai pierdut lupta…te trezesti copil…copil cu par alb,baston,ochelari si genunchi pe care stau nepoti…

E atat de pretios pentru ca niciodata nu se poate oprii…pentru ca iti da siguranta ca il ai pe tot pana in clipa cand nu il mai ai…

Suntem oameni si luptam cu orice inclusiv cu timpul…da…nimeni nu pare sa reuseasca asa ca…singura noastra victorie e implementarea intrebari:Cati ani ai?...in locul celei logice…Cati ani mai ai?

In trecerea grabita prin lume,catre veci,

Fa-ti timp,macar o clipa,sa vezi pe unde treci!

Fa-ti timp,sa vezi durerea si lacrima arzand,

Fa-ti timp,sa poti,cu mila,sa le alini,trecand.

Fa-ti timp pentru-adevaruri si adanciri in vis,

Fa-ti timp pentru cantare cu sufletul deschis,

Fa-ti timp sa vezi padurea,s-asculti lang-un izvor,

Fa-ti timp s-auzi ce spune o floare,un cocor.

Fa-ti timp s-astepti din urma cand mergi cu slabanogi,

Fa-ti timp pe-un munte,seara,stand singur sa te rogi,

Fa-ti timp sa stai cu mama si tatal tau batrani,

Fa-ti timp de-o vorba buna si-o coaja pentru caini.

Fa-ti timp sa stai aproape de cei iubiti,voios,

Fa-ti timp sa fii si-al case in slujba lui Cristos,

Fa-ti timp sa gusti frumsetea din tot ce e curat,

Fa-ti timp,caci esti de taine si lumi inconjurat.

Fa-ti timp de rugaciune,de post si meditari,

Fa-ti timp de cercetarea de frati si de-adunari,

Fa-ti timp si-aduna-ti zilnic din toate cate-un pic,

Fa-ti timp,caci viata trece si cand nu faci nimic.

Fa-ti timp langa Cuvantul lui Dumnezeu sa stai,

Fa-ti timp,caci toate-acestea au pentru tine-un grai,

Fa-ti timp s-asculti la toate,din toate sa inveti,

Fa-ti timp sa dai vietii si mortii tale pret.

Fa-ti timp acum,ca-n urma zadarnic ai sa plangi;

Comoara risipita a vietii,n-o mai strangi.

                                                                (Traian Dorz “Fa-ti timp”)