Deliciu să auzi pe al meu bunic…sau tătaie cum îi zic eu,povestind despre razboi sau prizonierat.Am zis să scriu una din povestirile lui să vad cum iese…
‘’-Şi acolo unde lucrai matale,nu erau garduri?...adica puteai fugi?
-N-aveam garduri…n-aveam…da unde sa te duci tata? Unde sa fugi?
A încercat atâta unu sa fugă,era din Bucureşti fusese sergent major…îl chema Petrişor Ion,băiat deştept sergent major la cai,la cavalerie acolo…
Şi era o carieră de piatră acolo …a venit mancarea de prânz…era aşa pe la jumatea verii spre toamnă.
Ca să vezi că şi femeile astea face şi ele păcate în viaţa lor.
Acolo de la Sevastopol şi pâna la Nistru e mii de kilometric intelegi?
Ce-a făcut…a venit mâncarea de prânz ,cam ploua…eu am luat mâncarea şi m-am băgat sub o ştreaşină îmi batea ploia în castronu’ cu mâncare…el a luat mâncarea dar nu a stat acolo…s-a dat după colţu ăla s-a dat după colţu alalalt…a mâncat mâncarea,a azvârlit castronu’ a ieşit înspre oraş,din oraş a luat-o pe câmp.
Fii atent din mai şi până+n septembrie l-a prins!
A ajuns pe malul Nistrului…acolo ce-a făcut…era o stână cu oi,erau acolo rusi.
S-a dus la stâna aia acolo şi a cerut de mâncare înspre seara…ăla ciobanu a înţeles că nu este rus,se cunostea după vorba…Rusu stătea aicia,nevasta-sa acolo,ăla prizonieru colo.I-a făcut semn nevesti-si să ia găleata să se ducă dupa apă,lu’ ăsta i-a pus brănza ,mămăligă să mănânce..lu’ ăsta prizonieru.
S-a dus şi a venit cu doi pistolari…l-au prins,l-a adus din lagăr în lăgar…bătut…până la noi acolo.
Noi vorbeam cu ruşii:Ăla de a fugit e în Bucuresti!...Nu e!L-am prins,îl aduce acuma.
L-au adus in lagăr.
L-au pus să zică: ‘’cine o face ca mine ca mine sa păţească”…l-au adus în faţa noastra şi apoi spre seara l-au împuşcat pe drumul ce ducea spre şantier.
Dimineaţa când am plecat la lucru,el nu era îngropat de tot…i se mai vedea un picior.Am zis:uite mă băiat de Bucureşti…cinci luni nu l-a prins…daca aia nu facea nimica ajungea si el acasa….săracu de el,ce mila mi-a fost…sergent major la cavalerie…baiat destept…statuse atatia ani de zile…dar nu a mai putut sa stea…noi am mai stat un an jumate…’’
…aproape de fiecare dată la sfârşit vocea i se frânge ,si lacrimi îi apar în ochii…îşi revine repede de obicei cu o intrebare…voi ce aţi mai facut de mâncare acasă ?