Friday, October 2, 2009

…Necazul cel mare III:” voi reuşi oare ? “

S ieşi pe culoar şi oftă. Timpul, vechiul său amic din nou îi juca feste. Se sprijini de geamul aburit şi rece, încercând să privească afară; nu reuşi să străpungă cortina nopţii şi acest lucru îl linişti. Obrajii pulhavi i se colorară uşor când se întoarse în compartimentul bine încălzit. Jilţul nu-l mai îmbia, iar pe măsuţa de lemn, geanta verde era aşezată neglijent lângă o foaie albă şi un stilou. Trenul staţiona de ceva vreme şi S începuse să-şi piardă răbdarea.

Privit de pe duna de nisip, la origini un deal cu vii plantate în lungul liniilor de relief, trenul părea un şarpe întunecat şi cu ochi strălucitori. În vârful dunei, un om cerceta atent trenul, ştia ce călător aducea şi era pregătit. Zâmbind, dispăru în noapte.

ExtremeShare_137S termină de scris cele câteva rânduri ce acopereau acum foaia albă. Erau ultimele indicaţii pentru credincioşii săi slujitori din Smirna. Îi urmaseră întrutotul hotărârile până acum şi chiar aveau rezultate. Plini de frică, ”ei” cei ce nu-i slujeau lui, au fost prinşi şi întemniţaţi. Nu ştia de ce după zece zile toţi cei închişi dispăruseră fără urmă, chiar când erau programaţi pentru eşafod. Îşi aminti scrâşnetele de ciudă ce se auzeau atunci din tabăra supuşilor săi.

“şi ei cred…şi se înfioară” reflectă S, în timp ce semna hârtia scrisă de curând-o trecere în revistă a tuturor aspectelor ce îl faceau mulţumit de ei…copiii sai. Uşa compartimentului se deschise fără zgomot, şi un braţ înmănuşat îşi făcu apariţia luând de la S scrisoarea. Apoi uşa se închise. La orizont soarele îşi facea apariţia aruncând timid câteva raze roşiatice ca nişte săgeti de foc, spre şarpele cu ochi strălucitori. Înainte  să-l ajungă, acesta îşi reluă mişcarea şi dispăru printre dunele de nisip.

Învăluit de praf şi scăldat în lumina zorilor, posesorul braţului înmănuşat, privea în urma trenului. Curând dispăru şi el.

“De ce nu am ascultat ? Toate astea mi se păreau poveşti, şi acum totul se întampla precum ziceau “ei”! Mi-au vorbit de S şi de El dar acum “ei” nu mai sunt aici, ci acolo unde erau atât de siguri ca vor ajunge, iar eu am rămas singur…

…vreau să ajung şi eu acolo…voi reuşi oare ? ” gânduri claie peste grămada îi frământau mintea celui ce spionase sosirea trenului iar apoi plecarea lui. Avea o faţa chinuită, puternic marcată de evenimente relativ recente. Mergea încet şi aplecat în urma trenului, pe lângă şine şi se tot întreba…”voi reuşi oare? “ 

3 comments:

  1. eu cred ca toti na intrebam daca vom reusi....frumoasa povestioara ta,D-zeu sa te intareasca mai departe in ceea ce faci...

    ReplyDelete
  2. ce enervant ca le dau anonime oamenii astia!

    ReplyDelete