Friday, October 23, 2009

…mai vreau aracet !…

Pune unsprezece oameni într-o încăpere de ¾.

Adu cinci mese şi umple-le cu patru mii nouă sute de dosare.

Adaugă aracet, aţa de gherghef şi ace…după gust.

Fiecare ştie ce are de făcut. Gura nu se simte bine stând degeaba şi conform teoriei chibritului : ”dacă mâna se mişcă…gura se mişcă şi ea”.

Mie vorbele nu-mi sunt prea dragi, aşa că ascult cu luare aminte discuţia…

“ B -Vai colega, fi bună şi dă-mi coperţile de la domnu’ M!

A -Poftim!ExtremeShare_082

B -Nu-mi vine să cred că ai facut asta pentru mine….eşti o scumpă!

A aruncă un zâmbet înghetat iar lui B îi piere cheful de flirt spre amuzamentul general.

P -Dacă nu ajung acasa la şase, iar intru la hrană uscată o saptămână!

R -Dar de ce domn’ P, nu vă înţelege soţia?

P -Eh..eşti mic, nu ştii tu….a mea e bună faţa de aia care zicea că are soţ dar nu e legată de calorifer!

(râsete)

B - Oh domn’ P aţi zis-o!

P -Tu taci acolo, că o sa fi primu’ d’aci care o să cureţe cartofi nevestei!

B -Aaaaa nu…

P -Las că ştiu eu!

B ar intra sub birou daca ar avea loc; în schimb devine foarte concentrat asupra acului în care aţa nu vrea deloc să intre.

A -Domn’ P, avea dreptate doamna aceia cu privire la calorifer! Eu nu m-aş căsători deloc. M-aş căsători doar pentru copii…să aiba şi ei o familie în rest eu cu ale mele el cu ale lui!

(tacere)

B -A, nu-mi mai place de tine!

A -Adică voi aveţi voie dar noi nu?

B –Exact!

A -Ce înapoiere!

B -Hai drăguţă, nu fii rea ştii că sunt băiat bun!

(râsete)

E incredibil cât de rapid trece timpul ascultând aşa ceva, la un moment dat am pierdut simţul mirării, apoi…pentru ca nu am mai putut….am răbufnit:

-Domnu’ M, mai vreau aracet!

No comments:

Post a Comment