Thursday, May 14, 2009

…amintiri din copilărie…

Era cu câteva zile înainte de vacanţă, înainte de banchetul de a-IV-a, erau zile de olimpiadă la noi la şcoală.

-Corneleeeee!!!

-Vezi că te strigă cineva! îmi zise tata, am lăsat cartea cu povestiri istorice şi am ieşit pe balcon, întrebându-mă cum de se întâmpla ca cineva să strige tocmai numele meu. Era Dan. Venea victorios de la olimpiada de română şi aduceaDSCF3237 cu el entuziasm, voie buna si poftă de străbătut coclaiuri.

În zilele acelea ameninţarea unui cutremur făcuse mare vâlvă printre oamenii care vizionau “Actualităţi” iar la noi copiii, acest lucru a pus la mare încercare imaginaţia şi spiritul temerar.

-Cobor acum!

Câteva clipe mai târziu puneam la cale strategia pe ziua respectiva.

-Eu zic sa mergem pe deal! Acolo sigur nu are cum să ne prindă cutremurul!

-Da! Mergem pe deal, şi dacă e să ne întâlnim cu vre-un urs să ştii că eu nu mă uit în urmă!

-Pfiu! Ce urs măh! Nu mă prinde nimeni la ce fugă am!

Am luat şi bucate pentru drum şi am pornit, eram atât de încântaţi de faptul că numai noi vom scăpa de cutremur, încat am început să vorbim foarte serios de ce vom face noi cu viitoarele statuturi de eroi.

Entuziasmul a ţinut destul de mult, soarele ţinea cu noi, vorbeam fară întrerupere de tot felul de lucruri.

-Şi cum vine măh treaba asta? De ce ţi se zice pocăit?

-Păi la mine la biserică e altfel decât la tine la biserică şi daia…

-A…

-…

-Sună aşa urat , când iţi zic aştia aşa.

-Ştiu. Daia eu cred că ajung în Rai şi ei nu…vorbeam cu convingere, pentru prima dată mi-am dat seama că lângă un prieten adevarat poţi să fii cine eşti, cum eşti, cât eşti.

Am ajuns la releu, în vârful dealului şi nu mai puteam de bucurie, am uitat de cutremur , am mâncat bucatele şi am privit cum soarele devenea din ce în ce mai roşu, mai tremurator, mai obosit.

-Mai stăm? Mie mi-e foame.

-Eu aş mai sta dar dacă ţie ţi-e foame, mergem… am spus eu deja cu gândul la şniţelele ce mă aşteptau acasă.

5 comments:

  1. mia adus aminte de copilarie... de prietenii din copilarie...pacat ca acum nu prea mai gasesti prieteni adevarati...si aminitrile ni se reduc la "am jucat un fifa in retea sau un counter"...atunci era alta perioada...ne plimbam nestingheriti fara griji...acum....e acum

    ReplyDelete