Thursday, February 25, 2010

…Dac-ar fi…

 

Nu sunt prăpăstios de fel. Unii ar spune că sunt chiar optimist. Eu cred, că am învățat ce trebuie de la dopul de plută: oricât de neagră ar fi apa, ideea e să nu te duci la fund. Asta nu mă oprește totuși, să mă gândesc ce ar fi în cazul unui obștesc și subit sfârșit al propriei mele ființe.

Sunt din ce în ce mai obsedat de gândul că, m-am născut pentru a lăsa ceva în urmă. Ca orice om de altfel. Cât despre acel “ceva”…aici DSC01532intervin marile întrebări, crize și disperări.

O bună parte din timp am privit spre Dumnezeu precum arabul spre Mecca. Fără a cunoaște nimic în afară de faptul că trebuie să ajung cumva acolo. Consecința acestei atitudini e mai limpede decât iazurile primavara…lene, ineficiență și o acută senzație de inutilitate. Ori aceste senzații nu-s în măsură să ridice și să încânte un suflet creat pentru a se bucura de eternitate. 

De ceva timp privesc la Dumnezeu altfel. Altfel decât am fost învățat, altfel decât am crezut că e bine, altfel decât am văzut la alții. Acest altfel a dat existenței mele un nou înțeles. Acum am un vis dincolo de care, ar fi posibil să las ceva în urmă. Acum fiecare zi e o luptă spre schimbare, iar eșecurile, fie ele numeroase și cateodată dramatice, nu fac decât să-mi aducă aminte, că orice e mai bine decât lâncezeala. Visez la o zi doar cu victorii.

Nu știu mai nimic despre viață, nu-mi pot explica majoritatea lucrurilor, nu pot înțelege realitatea și nu pot descifra adevărurile. Tot ce știu e că aceste lucruri mă preocupă din ce în ce mai puțin și cred că drumul fericirii începe de aici. E simplu să știi că ai fost creat de Cineva, pentru a trăi într-un anume fel și a lăsa în urmă un anume ceva.

E și mai simplu să alegi să fii altfel, într-o lume ce clonează caractere pe bandă rulantă. Nu sunt mai multe feluri de “altfel”, ci doar un singur fel. Altfel înseamnă să fugi de majoritate și focuri de artificii în favoarea catacombelor și a unei rugi șoptite cu lacrimi în ochi….

Îmi doresc să scap de balast și să pot face ceva îndeajuns de bine și frumos, încât să-i ofer Lui drepturile de autor.

6 comments:

  1. Foarte frumos postul! Sper sa ajungi cat mai departe si sa ai parte numai de realizari pentru ca esti un om deosebit!

    ReplyDelete
  2. unul din lucrurile cele mai bune e sa ne punem intrebari si sa dorim...prin faptul ca dorinta lucreaza, ea cere si infaptuirea..dar ambele izorasc de la El...e complicat azi sa reusesti cand toate s parca pe dos:-j..ce i hotarat de sus se implineste..fii binec si zic ca Dl sa te ajute sa infaptuiesti!:)

    ReplyDelete
  3. Gânduri frumoase, sincere.. urmează partea grea.. de pus în practică... succes.

    ReplyDelete
  4. mi a placut mult partea cu "rugi soptite cu lacrimi in ochi"si faptul ca pe Dumnezeu il descoperi singur nu exista tipare si... imi palce ca esti original GBU

    ReplyDelete
  5. This comment has been removed by the author.

    ReplyDelete