Friday, November 13, 2009

….Stukas…

La sfârşitul unei alte săptămâni “fulger”, simt nevoia cramponării de o amintire, iar amintirile cele mai faine le găseşti în copilărie…

Am mai scris despre Dan, singurul prieten pe care l-am avut în copilărie, cel care a trecut peste statul meu de “pocăit” care implica bătăi, jigniri foarte creative şi trimis după suc . A fost o copilărie faină de tot.

În clasa a patra tata m-a învăţat cum să fac nod la cravată şi avioane “Stukas”, prin urmare eu şi Dan am început să facem avioane dintr-o hârtie specială , lucioasă şi uşor gălbuie, subtilizată cu îndemânare de la magazinul mamei prietenului meu. Eram captivaţi de ceea ce făceam şi în scurt timp ne-am perfecţionat îndeajuns de mult încât să ajustăm modelul de bază “Stukas” , ajungând la varianta finală şi cu mult îmbunătăţită, botezata de noi “ Fănică” după numele primului avion de vânătoare din România.

Odată eram la mine la bloc şi aruncam avioane de la balcon. Când  am plecat să mai aduc  foi,  Dan a fost imediat abordat de un vecin astfel:

“-Mă ! Tu nu ştii că aştia sunt “pocăiţi” ? Ce cauţi tu la ei ?”SD531597

Dan a răspus simplu:

“Cornel e prietenul meu.”

Importanţa acelui moment o realizez abia acum.

 

 

 

Dan voia să se facă pilot.

Eu habar nu aveam ce să mă fac, voiam doar să fiu la fel de puternic şi curajos precum “Ursu” personajul creat de Constantin Chiriţă în “Cireşarii”.

Eu alergam mai repede ca el. El arunca pietrele mai departe decât mine. Am făcut zmeie din foi de mate şi paie de mătura. Citeam Sven Hassel,  mie îmi plăcea “Porta”,  lui “Legionarul”.  I-am luat odată apărarea şi m-am simţit cel mai tare. El a sărit primul de la trambulină şi nu a luat apă. Eu am sărit după el direct într-o zona cu viermi de iod,  cred că am înghiţit o mulţime.  Ştia Turbo Pascal…eu încă regretam colecţia de “surprize“ de la celebra gumă de mestecat “Turbo”.

Au trecut vremurile de atunci. Dar au lăsat în urmă ceva ce nu va trece niciodată.

Dan e prietenul meu.

1 comment: