Saturday, September 5, 2009

…Necazul cel mare:Prima Staţie…

Necazul cel mare.

Prima staţie.

Trenul mergea repede, iar zgomotul îmbinărilor de şine se auzea regulat şi de fiecare dată tot la fel de tare. Afară începuse să se întunece, orizontul însângerat dădea un aspect bizar câmpului tăiat în două de calea ferată. Pământul era crăpat şi pe alocuri nisipos, împodobit doar de mărăcini bătuţi încoace şi încolo de un vânt uscat şi rece.

Aşezat pe un scaun capitonat cu catifea roşie şi braţe de mahon de un lustru sclipitor, S îşi ţinea cu ambele mâini geanta verde şi aproape nouă, pe genunchi. Se uita pe fereastră afişând un aer pierdut. Schiţa un surâs ironic, îngustându-şi buzele lăsând să se vadă nişte dinţi mari şi tociţi.

Admira câmpul, acum aproape deşert, ca un om ce-şi vede visul împlinit după o lungă aşteptare. La un moment dat tresări, aducându-şi aminte de ceva. Deschise Geanta şi din mai multe dosare, alese unul cu coperţi negre pe care scria “Staţia E”.

Se afundă în lectură şi nu după mu20041026-trackbedlt timp termină de citit.

Îi stătea în minte o singură frază: “Dar ce am împotriva ta, este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi.”

Îşi aduse atunci aminte de luptele pentru E, staţia prin care urma să treacă. Oamenii de acolo întotdeauna îi făcuseră probleme, niciodată nu putea intra în oraşul lor neobservat. De multe ori a fost prins, legat şi apoi izgonit. De tot atât de multe ori însă…s-a întors la ei. Oamenii săi însă abia îşi duceau zilele, iar ca să facă adepţi depunea mult mai mult efort decât în alte părţi. Ajunsese să-i considere invincibili pe oamenii din E. A observat însă, că ultima dată când l-au izgonit, n-au mai făcut-o cu acea blândeţe ce-l scotea din minţi şi pe care n-o înţelegea defel, a vazut la ei feţe schimonosite de ură, ochi învăpăiaţi şi vorbe de ocară.

Într-o clipă şi-a dat seama că lupta pentru E avea sa curga de acum în favoarea lui.

Năpădit de amintiri, tresări puternic când trenul opri în staţie. Sări în picioare şi trecu la geam, scrutând micul peron cu nişte ochi înjectaţi. Pustiu. Numele staţiei se mai ţinea într-un singur şurub pe frontispiciul gării aflate în paragină. Oraşul era numai ruine şi acoperit de fum gros prin care răzbătea totuşi lumina unor focuri răzleţe.

S privea mulţumit, şi-şi zise:

“Avea dreptate exilatul în scrisoarea lui…:Dar ce am împotriva ta, e că ţi-ai părăsit dragostea dintâi”.

Nimeni nu coborî, nimeni nu urcă.

S îşi reluă locul în jilţ şi deveni impasibil ca o stană de piatră.

4 comments:

  1. superb postul....parca e rupt dintr-o carte... sa stii ca mi-ar placea sa citesc o carte scrisa de tine(asta in cazul de o vei scrie).... scrii din ce in ce mai bine....(danutz -cititor fidel)

    ReplyDelete
  2. :) multumesc frumos danutz...
    cat despre carte nu stiu...las lucrurile sa mearga si om trai si om vedea...:)

    ReplyDelete
  3. ''hihi'' se auzi un hohot inecat de ras=))
    in cateva cuvinte:esti un strumpfy groaznic de talentat..

    p.s. astept cu nerabdare urmatoarea oprire..statia a 2-a ;))

    semneaza ELENUSHA(mi-am uitat parola de acces si d'aia am dat-o cu anonimu' : ))

    ReplyDelete
  4. multam...e prima data cand mi se zice asa =))

    ReplyDelete