…Poveste…

 

A fost odată ca niciodată un om mic. Era atât de mic încât arareori putea fi observat de ceilalţi. Vorbea puţin, aproba întruna şi făcea ce i se spunea. Toţi creşteau şi ajungeau mari, el nu. Generaţii se scurgeau pe lângă el fără a-i da atenţie. Era cramponat într-un etern prezent, nu avea amintiri şi nici vise.

Devenit un defect al vieţii, a început să capteze atenţia. A fost nevoie de un singur om care să-l vadă. Acel om a avut epifania descoperiri defectului ascuns al vieţii-“omul mic”. A început să spună şi altora despre omul mic, şi acesta a ajuns în curând motivaţie de pelerinaj, oameni de peste tot veneau la el, il măsurau, îi vorbeau, îl puneau să-şi scrie numele pe tot felul de lucruri.

Omul mic a simţit atunci o căldură plăcută izvorându-i din inimă. Pentru prima dată aproape fără voia lui muşchii feţei i s-au întins, desvelindu-i uşor dantura…zâmbea. Omul mic a început să înveţe numele fiecărui om ce-l vizita. Cu cât veneau mai mulţi, cu atât acea căldură plăcută îl învăluia mai mult…zâmbea tot timpul. Scrisese o carte mare cu multe nume, o citea cu drag şi de multe ori îi ţinea loc de pernă.

Într-o dimineaţă ce părea la fel ca oricare alta, s-a trezit şi şi-a reluat locul de la răscrucea drumurilor lumii. Oameni mulţi au trecut pe lângă el, şi spre marea lui mirare ei păreau să nu-l mai observe. Vedea cunoscuţi, vedea prieteni…toti priveau prin el nicidecum la el.

Omul mic, dintr-odată crescuse. Nu mai era defectul ce anima curiozităţi, ci doar un om.

Omul a simţit atunci cum acea căldură plăcută dispare, lăsând în inima lui un spaţiu gol şi cu neputinţă de umplut. Ochii i se înceţoşară şi obrajii îi fură brăzdaţi de lacrimi. Deveni iarăşi invizibil deşi stătea la răscrucea drumurilor lumii. Toate treceau pe lângă el, împărăţii, oameni, timp…

Un călător ajungand la răscrucea drumurilor lumii, văzu ceva pe jos şi apropiindu-se dădu de un om fără suflare de viaţă, ce ţinea la piept o carte mare. Îi luă cartea şi începu să citească. Nu înţelese nimic şi aruncând cartea într-un şanţ, acoperii omul cu o pătură în aşteptarea cioclului ce avea să-l ducă la cimitir.

În şant cartea se deschisese la ultima pagină.

Era goală.