Saturday, August 8, 2009

…Răni, cicatrici şi uitare…

 

Chiar din momentul în care pentru prima oară aerul inundă plămânii creaturii pe nume “om”, acesta face cunoştinţă cu durerea, urmează plânsul şi imediat uitarea durerii printr-un somn adânc, profund, liniştitor.

Aprofundăm durerea fizică în copilărie, julituri, oase rupte şi capete sparte, împodobesc vitrina trofeelor a oricarui copil. Treptat ne rămân doar cicatricile şi amintirile acelor vremuri, amintiri povestite între prieteni ori în nevoia acută de a impresiona, depinde de caz şi de amintire.

Apoi învăţăm că timpul trece, şi pe lângă trup în noi mai există ceva mult mai greu de înţeles, mult mai sensibil şi totodată mai uşor de vătămat. Sufletul. ExtremeShare_025

Acel dor, acel jind după tot ceea ce iubeşti, acea ghiară care sfâşie fără milă atunci când încrederea, sentimentele, iubirea şi visul se prăbuşesc în trădare, indiferenţă şi pesimism …acea speranţă că totul se va rezolva, acea nebunuie de a crede în imposibil…toate… se nasc din suflet.

I se mai spune …’’Inima’’.

Rănile trupului se vindecă, rănile sufletului se uită.

Cicatricile trupului se văd, cicatricile sufeltului nu se văd…ci se transformă într-o absurdă maşină a timpului…te duce la nesfârşit prin aceleaşi locuri ca să trăieşti la nesfârşit aceleaşi dureri. Un singur leac există. Uitarea.

Se spune că timpul vindecă totul pentru că aduce uitare. Fals.

Sufletul e atemporal, prin urmare timpul nu-l poate afecta în nici un fel. Sunt atât de multe lucruri imposibil de uitat, devin poveri, evolueaza în traume finalizează în depresie.

Poate cea mai completă definiţie a omului este “dependenţa’’. Noi nu putem fi independenţi. Cine zice că nu e dependent de ceva trăieşte o iluzie. Putem ajunge dependenţi de cicatrici şi devenim autodistructivi, posaci, muritori sau putem ajunge dependenţi de Cer… devenind veşnici, plini de bucurie şi pregătiţi perfect pentru “Uitare”.

Dependent de un om poţi face lucruri frumoase, dependent de Dumnezeu poţi face minuni.

Uitarea e o minune. La fel şi iertarea. Sunt strâns legate şi dependente între ele.

Mie mi s-a iertat mult, mi s-a uitat mult…vreau să iert şi să uit.

Mult.

4 comments:

  1. sa iert..si iar sa iert daca vreau si eu la randul meu sa fiu iertata.de cate ori?de cate ori mi se greseste...''de 70 ori cate 7''..mi se pare asa de greu.e greu sa uit ce mi s-a gresit; (''vreau sa fac binele dar nu am puterea sa-l fac'')de fiecare data cand merg pe stada aia imi aduc aminte de ziua in care mi'am ''pierdut'' ceva..toata actiunea mi se invarte in cap ..uff!...vreau sa o iert , chiar vreau asta.Ajuta-MA!!!

    ReplyDelete
  2. m'ai atins cu blog postul tau...

    ReplyDelete
  3. This comment has been removed by the author.

    ReplyDelete
  4. Din ce in ce mai filozofic scrii. Se vede ca citesti Tolstoi in ultima vreme. E foarte frumos:)

    ReplyDelete