…sâmbata la Urleta…

E sâmbătă.

O sâmbătă dintr-acelea petrecute cu familia, cu atmosferă plăcută şi liniştită cu discuţii şi poveşti, cu zâmbete şi voie bună.

Sună telefonul,  ştiam că la Urletă o să fie o întâlnire de rugăciune dar nu credeam ca voi ajunge,  în urma acelui telefon am tăbărât cu toţii pe şifonier ne-am pus hainele de ieşit,  şi peste puţin timp ocupam primele 4 locuri din microbuzul de ora 16:00.

Era cu puţin trecut de jumătatea ceasului 17:00 când am ajuns.

Nori negrii,  furiosi,  încărcaţi şi ameninţători plutesc deasupra platoului, unde este aşezat cortul principal colorat cu roşu, albastru alb şi verde. E înconjurat de multe alte corturi mici şi de maşini, la fel de mici în comparaţie cu el.  Ne apropiem pe un drum de iarbă bătătorită şi foare verde,  plouă şi deja văd mulţimea de oameni ce aproape dă pe afară.

Coborâm toţi din maşină,  şi mergem cu pasi repezi la adăpostul cortului.

Atmosfera e efervescentă, nimeresc în partea dreaptă a scenei improvizate…toţi se roagă cu glas tare, formând un vuiet puternic,  frumos,  pătrunzător…instantaneu îmi apar lacrimi.  Plâng.  Am ajuns acasă.

Rugăciunea nu a mai ţinut mult, am ajuns la sfârşitul ei, cei ce doresc să facă ungerea cu untdelemn (mirungerea) trec încet pe sub mâinile întinse ale pastorilor. O cântare se aude,  şi din nou acea atmosferă, lângă mine cineva strigă tare “Aleluia”,   din nou plâng.  E sâmbătă dar nu orice sâmbătă.

La 18:00 s-a dat pauză,  cortul s-a mai eliberat,  aşa că am ochit o bancă bine plasată şi ne-am instalat acolo. Timpul trece parca mai repede, afară începe o vijelie puternica, curentul pică de cateva ori, şi se face 19:00.

Începe închinarea, tinerii ies în faţă, apoi cei ce au nevoie de eliberare ies în faţă, ne rugăm şi cântăm, feţele sunt transfigurate, bucuria prezenţei Lui umple inimile.

Am aflat că 17 ani în închisoare nu pot fi o barieră in faţa binecuvântării Lui Dumnezeu, am aflat că nu suntem fanatici ci fantastici…revelaţia de la sfârşit:

” Daca noi,  oameni cu probleme,  păcate,  încercări, am putut să ne bucurăm aşa…oare cum va fi în Cer?  Fără păcate,   fără cuget încărcat,  fără apăsarea trecutului…oare cum va fi?”

Am ajuns acasă încărcaţi cu spiritualitate şi cu apăsarea responsabilităţii…am văzut, am crezut, ce rămâne de făcut?

Testul urmează, viaţa de zi cu zi, problemele mici, ispitele mari, încercarile puternice ne aşteaptă…