Într-o lume în care de nu ştii să te prezinti cât mai bine, nu exişti, omul smerit a devenit o ciudăţenie. Pe cale de dispariţie, omul smerit se sufocă. Se sufocă în aroganţa, egoismul şi prostia celor care traiesc doar pentru a baga lumii pe gât realizările şi împlinirile lor.
Omul smerit habar nu are de prima persoană a pronumelui personal. Nu încearcă să iasă în evidenţă şi de regulă nu iese. Câteodată însă, se întâmplă să fie remarcat iar atunci se comportă simplu şi discret încercând din răsputeri să nu lase despre sine o impresie mai bună decât ar trebui.
Omul smerit e greu de înţeles. Mai ales de cei care trăiesc pentru a se lauda, caută succesul pentru a fi adulaţi şi cred în propria măreţie mai mult decât în gravitaţie.
Am întâlnit oameni smeriţi şi sunt recunoscător pentru asta.
No comments:
Post a Comment