Friday, January 1, 2010

…Necazul cel mare VI: Straja…

 

‘’ Să fie oare un om bolnav ? ” se întrebă Călătorul lăsându-se pradă îndoielilor, “Când l-am văzut, avea ochii sclipitori, de om cu vază, iar hainele… deşi zdrenţuite sunt alese cu gust…” şi îşi întrerupse şirul gândurilor pentru a scormoni cu un băţ prin tăciunii ce dădeau să se stingă; ceru oamenilor printr-un îndemn scurt şi răspicat, să aduca vreascuri şi apoi continuă:

“…da…nu pare să fie om de rând şi n-ar strica să-l fac să lege câteva cuvinte cu privire la Trecut…” privi spre locul în care, învelit cu o pătură groasă, Străinul stătea ghemuit, privind fix spre focul ce pâlpâia timid printre lemnele nou aduse.

 

ExtremeShare_011  Amurgul cuprinse mica tabară aşezată la liziera unei păduri cu copaci morţi ale căror umbre dănţuiau în ritmul impus de foc. Călătorul îşi adună oamenii şi traseră la sorţ programul de veghe pentru noaptea ce stătea să înceapă. Lui îi căzu prima strajă şi mulţumit, începu să-şi aranjeze locul de unde avea o panoramă potrivită. Mai puse câteva lemne pe foc în aşa fel încât să ardă încet, fără a se stinge.

-Cum ţi se par locurile astea ? întrebă din senin Călătorul. Îşi auzi propria voce sunând atât de diferit încât tresări instinctiv, dar apoi liniştindu-se continuă:

-Ţi-e bine? Ai nevoie de ceva ?

Străinul nici nu clipi măcar. Privea la fel de fix ca şi înainte spre foc. După câteva minute bune însă, raspunse cu o voce profundă şi caldă:

-Totul e nimic. Locurile astea au murit demult. La fel şi noi. Nu pot să simt “binele”, când sunt atât sigur că “el” a plecat definitiv de la mine. Nevoia mea stă în moarte. Doar acolo. Îsi incheie răspunsul la fel de impasibil, fără să privească spre Călător, care nevenindu-i să-şi creadă urechilor, împietrise.

Doar lemnele pocnind spărgeau liniştea. Undeva în noapte un câine începu să urle jalnic. Cei doi stăteau nemişcaţi de o parte şi de alta a focului, unul arătând-se peste măsura de surprins, celălalt complet inexpresiv.

“Până la urmă ascunde mai mult decât aş fi fost în stare să cred…sunt încă slab” gândi Călătorul pe jumătate supărat. Peste puţin timp, simţi o uşoară bătaie pe umăr. Straja pentru el se încheiase, altul îi lua locul. Se înveli bine şi adormi făra a-şi putea duce la capăt ultimul gând.

“N-am să mai stau cu ei…mâine voi fugi ” şi pentru prima oară Străinul lăsă emoţia să-i cuprindă chipul… ochii deveniră sclipitori iar buzele groase şi frumos arcuite schiţară un suras.

No comments:

Post a Comment