…influențe…

Mihai se îndreptă cu pași siguri spre banca vopsită într-un verde închis, cu scânduri noduroase în care timpul își scrijelise trecerea. Se așeză și scoase din geanta lui maro o carte. O deschise la pagina 54 și începu să citească. Își trecu privirea peste rândurile scrise mărunt și citi două pagini înainte să își dea seama că nu înțelege nimic. Nervos închise cartea și se sprijini pe spătarul băncii lăsându-și capul pe spate și tinând ochii închiși.

Trecu o oră. Și apoi încă una. Soarele se ascundea printre nori și un vânt adia ușor printre copacii parcului așezat în mijlocul orașului murdar.

“De ce să îi ascult pe ei ? Îmi dau bani…și ce? De parcă sunt singurul care primește bani de la părinți…oricum de-aia m-au făcut…să mă crească! Habar nu au de nimic, nici de viață, nici de mine…”

Mihai se ridică și cu un gest ferbril își puse pe umăr geanta maro. Ieși din parcul orașului murdar absorbit de gânduri.

“Ce ar face ei dacă aș muri ? Poate așa e cel mai bine, să vadă ce înseamnă să nu mă aibă…da…măcar atunci aș fi sigur ca suferă, și aș fi răzbunat...cum adică să nu mă lase să ies noaptea afară ? mai am 5 ani ? ”

Continua să meargă fără a avea o țintă anume. Ținea capul în jos și mâinile în buzunare.

“Aș vrea să nu îi mai vad. Ea plânge și-mi zice mereu că nu sunt bine, el știe doar cuvantul nu…cel mai bine ar fi să plec odată și să nu …”

Mihai simți cum ceva îl aruncă în aer. Pentru o clipă văzu cerul înroșit de soarele apunând. I se păru cel mai frumos cer. Apoi nu mai simți nimic.

Deschise ochii și văzu deasupra sa un chip cunoscut, cu ochi mari, plini de lacrimi și o frunte brăzdată de riduri adânci. Își simți mâna strânsă de o alta și încercă să zică ceva dar amețit, leșină.

Se trezi într-o cameră goală. Inima i se strânse. Avea atât de vie în minte amintirea chipului acela care i se păruse atât de cunoscut și drag…

“ am vrut să mor, am vrut să mor ” repeta el frenetic… lacrimi mari îi curgeau pe obraji și trupul îi fu cuprins de un tremur spasmodic. Deodata ușa se deschise…Mihai se liniști brusc, fața i se lumină de zâmbet.

Tulburat întinse mâinile spre cea care acum venea spre el și exclamă cu voce stinsă :

-Mama.