Monday, July 26, 2010

...spontan...

Deschid ochii de mai multe ori dimineața. Mă dau jos din pat abia atunci când, nu mai reușesc să prelungesc somnul dinaintea deșteptării, somn ce-mi produce o plăcere agonizantă. Privesc în jurul meu și descopăr obiecte cu a-l căror uz sunt familiarizat; ele și-au făcut obiceiul de a mă arunca cu brutalitate într-un vârtej de amintiri, devenind ulcele de ținut timpul vâscos și tulbure.

Boxele negre care tulbură liniștea camerei într-un mod aproape decent, sunt acoperite de un strat subțire, abia perceptibil de praf și de picături foarte mici de vopsea albă. Îmi vin gânduri subțiri în cap, dar alung în pădurea rătăcirilor fără rost. Dau pe radio și-mi propun să scriu ceva spontan. Sunt la al șaselea rând și deja îmi vine greu să cuprind înțelesul celor mai banale lucruri. Mă gândesc la cât de ușor mi-ar fi să scriu legat la ochi. Mă amuz, dau un telefon și mă întorc la scris.

Pe când dormeam, în cameră a pătruns vorbind la telefon, A Jr. contribuind la creșterea coeficientului muzical al camerei: a adus orga,chitara și flautul. În sfârșit o să scap de iluzia unei încăperi mari, toate își vor reocupa locul de dinainte și voi răsufla ușurat. Nu știu de ce am ideea asta în cap, fiind perfect conștient că, o camera mare nu e adevărat mare până nu ai umplut-o cu tot felul de lucruri, iar o cameră mică nu va părea mare chiar de o vei ține totdeauna goală.

Citesc din Biblie câteva versete. Ma gândesc cât de placut e să-ți faci un obicei din asta. “Noi răsturnăm izvodirile minții”-sunt atât de fascinat de această afirmație încât gândurile mele își iau liber. Îmi revin, iar dorința unei ordini de natură divină în mintea mea, se acutizează.

De cele mai multe ori, dorințele dor. De cele mai multe ori sunt îndeajuns de absurde pentru a ne crea spaimă și îndeajuns de înălțătoare pentru a ne transforma în niște necredinciosi. Se întâmplă să transform verbul a dori într-un sinonim al verbului a încerca, pentru ca mai apoi, “a dori” să devină o marcă a neputinței și nereușitei. Odată ajuns aici, când vei spune : “doresc sa trec pe la tine” spui de fapt “e imposibil să trec pe la tine”.

Pentru mine a fi spontan e o povară, și mă opresc din scris înainte de a apuca să-mi mai doresc ceva….

2 comments:

  1. Spontaneitatea nu trebuie sa fie o povara, ci o bucurie.

    ReplyDelete
  2. This comment has been removed by the author.

    ReplyDelete